Copiii cu handicap mintal sever aflați în grija Asociației „Hans Spalinger” (AHS) au pregătit o masă caldă, alături de fotbaliștii clubului Universitatea Cluj, în beneficiul unor copii din familii defavorizate și a oamenilor fără adăpost din Cluj-Napoca.

Este pentru prima dată în România când copiii școlarizați prin intermediul unui ONG, la rândul lor beneficiari ai unor servicii sociale, se implică pentru a-i ajuta pe cei din jur, în acest mod inedit.

Copiii și jucătorii Universității Cluj, Raul Ciupe, Octavian Abrudan şi Vladimir Niculescu, au făcut echipă și au gătit 60 de porții de mâncare, respectiv o supă-cremă de legume și un foietaj cu brânză, în cadrul atelierului „Micii bucătari”, desfășurat de această dată în condiții speciale, respectiv în spațiul oferit de cantina Primăriei Cluj-Napoca, unde s-au asigurat toate condițiile de igienă necesare. Fotbaliștii au devenit rapid profesori și prieteni ai celor mici, arătând că nu au emoții în bucătărie și explicându-le copiilor operațiunile necesare ca niște adevărați experți!

Masa caldă a ajuns la copiii din centrul de zi al asociației „Familia Regăsită” și la oamenii fără posibilități care frecventează adăpostul primăriei clujene.

„Copiii cu dizabilități mintale, în special cei cu un diagnostic complex, sunt deseori văzuți de societate drept cazuri fără speranță, pentru care nu se poate face nimic. În activitatea centrului nostru, arătăm zi de zi că există cel puțin o soluție și că fiecare dintre ei poate progresa în ritmul lui. Astăzi, am făcut un nou pas înainte, demonstrând că acești copii îi pot ajuta la rândul lor pe alții, că nu sunt „probleme”, ci pot fi resurse, atunci când sunt înconjurați de prieteni care să îi ajute să își atingă potențialul”, a declarat dr. psih. Ovidiu Damian, directorul executiv al Asociației „Hans Spalinger” (AHS).

„Nu avem abilități de bucătari, dar ne-a făcut mare plăcere să gătim împreună cu acești copii extraordinari, în beneficiul unor oameni pentru care o masă caldă înseamnă mult. Evenimentul de azi, alături de micii luptători de la AHS, ne-a demonstrat încă o dată că determinarea și munca în echipă pot schimba lucrurile ce par a fi imposibile. O zi care ar fi trebuit să fie obișnuită a devenit una deosebită, pentru că, de această dată, le-am putut face o bucurie și oamenilor de dincolo de terenul de fotbal”, a spus Octavian Abrudan, jucător al echipei Universitatea Cluj.

Materia primă pentru eveniment a fost asigurată prin generozitatea unor sponsori ai asociației, printre care ATU Consulting, brutăria Crin-Elisei, SC IRINI TEHNICON SRL și KL SOFTWARE.

Asociația „Hans Spalinger” din Cluj-Napoca oferă planuri personalizate de intervenție, școlarizare și exerciții de recuperare fizică pentru copii cu handicap mintal sever și/sau asociat. Activitățile sunt esențiale pentru ca acești copii să aibă reale șanse la dezvoltare, dar în același timp sunt mult mai costisitoare decât cele ale unei școli obișnuite: este nevoie doi terapeuți la fiecare patru copii, spații generoase și rechizite speciale.

Din 2014, AHS și Universitatea Cluj au încheiat un parteneriat, care s-a concretizat, într-o primă fază, în promovarea asociației pe echipamentele jucătorilor și susținerea copiilor pentru care fiecare pas făcut în terapia lor este rezultatul unei lupte. „U” Cluj este prima echipă de fotbal din Transilvania care a urmat exemplul Barcelonei şi joacă cu numele unei asociaţii umanitare pe tricouri.

NapocaNews