Terifianta este povestea reala a lui Solomon Northup, care a constituit baza filmului 12 Years for Slave / 12 ani de sclavie (2013), incununat in acest an cu Best Picture si alte premii si nominalizari (9) ale Academiei Americane de Film. Oricum, Seve McQueen, care a produs si regizat acest film, este primul cineast de culoare care obtine un astfel de premiu suprem.

In anii 1850, Solomon Northup, un barbat de culoare, liber, muzician, violonist, din Saratoga, New York, este rapit si transformat in sclav. El are sotie si copii. Este dus intr-un loc necunoscut, unde legaturile lui cu familia sunt total abolite. Se trezeste intr-o carcera alaturi de alti negri, inlantuiti si ei, apoi vanduti ca sclavi unor stapani de plantatii din Louisiana. Timp de 12 ani, cu toate eforturile lui, Solomon nu a putut lua legatura cu familia sa, pentru a-i comunica unde se afla, ce s-a intamplat cu el. Cand reuseste sa comunice, datorita unui generos abolitionist canadian, Bass (Brad Pitt, care este si producatorul principal al filmului), Solomon va fi eliberat. Bass e un fel de inger salvator, de vizionar, care da verdictul ca va veni o vreme cand astfel de stapani de sclavi si faptele lor de inrobire umana vor fi pedepsite.
Au fost pedepsite unele, dar le-au luat locul altele. Desigur, mai subtile, mai rafinate, nu atat de brutale, de rudimentare precum vedem in filmul englezului Steve McQueen, care se pare ca are legaturi de sange cu eroul principal al filmului, Solomon Northup, care, in 1853, a reusit sa-si publice memoriile, cartea dupa care este inspirat acest film si care, anterior, inspirase filmul de televiziune Solomon Northup’s Odyssey (1984).

In contrast cu momentele de cruzime terifianta, finalul este melodramtic. De fapt, un happy end. Revenirea lui Solomon printre ai sai pare socanta, fiindca toti sunt de nerecunoscut, una din fetele sale e casatorita si deja are un copil. Dar reunirea familiei nu poate sa spulbere realitatea care se afla in spatele libertatii: sclavia, sinistra societate pe baza de sclavi.
Vazand acest film, care, prin tortura sclavilor si sistemul sclavagist american, pare o continuare a filmului lui Quentin Tarantino Django Unchained (2012), unde, la fel, drama se dezvolta pe razboiul dintre libertate si sclavie, ne intrebam daca omenirea nu este definitiv condamnata la acesta forma de existenta: sclavia.
Din acest punct de vedere, insasi democratia ne apare ca o forma mascata de scalvie, fiindca, in conditiile relatiilor corporatiste, ale Corporatocratiei, un mic grup de oameni concentreaza inteaga putere, intreaga bogatie a lumii, ceilalti sunt sclavi, sunt exploatati. Dar chiar si ideea de forta de munca libera nu este scutita de ideea de exploatare, fiindca accentul este pus pe concurenta si plusprofit. Desigur, civilizatia a gasit alte forme de sclavie, cu ambalaj democratic. De pilda, scalvul modern nu mai e prins cu arcanul, nu mai e batut cu biciul de stapanul beat sau capricios, e angajat. Angajarile sunt o forma de sclavie. Somajul masiv de care sufera societatile moderne genereaza un astfel de raport subuman, intre libertate si scalvie. In The Wolf of Wall Street (2013), de pilda, Marin Scorsese demonstraza aceasta feroce dependenta a omului de bani, dependenta bancara, cumplita scavie a lumii de azi.
Samburele se afla in formele barbare de sclavie, cand albii erau stapani absoluti, iar negrii sclavi absoluti. O lege mostenita, un datum, cum se spune in Django.
Si Solomon pare sa inteleaga acest lucru, fata de ceilalti negri, care se revolta si sunt pe loc spanzurati. Si el e pe cale sa fie, datorita urii unui administrator, dar stapunul sau, Ford (Benedict Cumberbatch), il salveaza si il vinde altui stapan de plantatii si mai crud, Edwin Epps (Michael Fassbender).
Te uimeste umilinta lui Solomon, pe care iti vine sa o asociezi cu lasitatea, dar scopul lui surpem este, cum ii spune lui Patsey (Lupita Nyong’o, incununata cu Oscar), o tanara scalva frumoasa, sa supravietuiasca si sa-si regaseasca familia. Supravietuirea, implict pretuirea vietii, il face sa indure toate umilintele. De aceea e revoltat cand Patsey ii da o piatra magica si il roaga sa o ajute sa moara, cand ea ii va cere. Refuza moartea si, fiindca iubeste viata, prefea suferinta, suporta umilintele sale si ale altora, desi vede ca nedreptatea este strigatoare la cer. El stie ca Patsey este violata de stapan, torturata, biciuita, dar indura, mereu privind dincolo de moment. Solomon are carte, stie sa scrie, e superior celoralti, dar cand incearca sa-si trimita o scrisoare acasa, este deconspirat, prins si torturat. La fiecare pas vedem grupuri de albi care ii tortureaza sau spanzura pe negri. Unele scene amintesc de Django. Desigur, cazul lui Solomon nu e singular, desi el are o comportare singulara, aproape condamnabila.

Sistemul scalvagist s-a creat din nevoia de victimizare, in functie de realizarea unui nou raport de supunere dintre oameni. A aparut o noua patura de indivizi, vanzatorii de sclavi. Ei se ocupa cu traficul de carne vie. Ei stabilesc preturile, cu cat este echivalat un sclav sau altul. Cand stapanul beat din noua plantatie il obliga pe Solomon sa o biciuiasca pe Patsey, te astepti ca el sa aiba o reactie, sa indrepte biciul spre Epps. Dar nu se intampla asa ceva, fiindca Solomon stie ca nu are nici o sansa, el e victima sigura. Si nu vrea sa-si semneze astfel condamnarea la moarte. Sigur, acest tip de asuprire nemiloasa a si dus la revoltele sclavilor si la luptele lor istorice de eliberare. Asa s-a intamplat in Europa si cu iobagia, o alta forma de sclavie. Si toate formele de progres ale omenirii au fost treceri de la o forma de slavie la alta. Evident, au fost perioade de sute de ani pana oamenii s-au dezbarat de o forma de asuprire, dar au cazut in alta.

Azi, asa cum demonstreaza miscarea Zeitgeist si filmele ei, scalvia se datoreaza tehnologiei, prost folosite, oamenii sunt dependenti total de mijloacele tehnice, de evolutia lor. Nici libertatea religioasa nu este total independenta de ideea de sclavie. Dependenta de practicile religioase este o sclavie bine constituita, cu izvorul in inalta sclavie divina, dependenta de Dumnezeu. Poate ca deranjeaza aici cuvantul „scalvie”, dar el este foarte sugestiv pentru a arata dinamica libertatii, care trece prin smerenie (perfect traita de Solomon Northup) si se produce numai in conditiile existentei acestui raport dihotomic absolut: stapan si sclav, patron si angajat, preot si slujbas, Dumnezeu si Om, cum spunea Eminescu in poema cu acest titlu. Istoria nu a facut decat sa consolideze sclavia, sa-i dea chipuri noi, prin care sa coboare absolutul la forme derizorii, asa cum spune poetul despre Dumnezeu:

Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă…
Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York