Voluminosul tom primit de la scriitorul Meniţ Maximinian intitulat “Cronica de gardă “, apărut la Editura Karuna, Bistriţa, 2014, ne descoperă hărnicia autorului care stă de veghe asupra literaturii contemporane, consemnând şi disecând cu talent şi acribie cărţile confraţilor săi. Încă din titlu autorul ne atenţionează asupra intenţiilor sale de a face cunoscut cititorilor şi specialiştilor în domeniu istoria literaturii care se scrie din mers, sub ochii noştri, fiindcă “fiecare operă literară are parfumul epocii în care a fost scrisă “, cum spune Olimpiu Nuşfelean în interviul cu care se deschide această “biblie “ ce consemnează evoluţia creaţiei literare în ultimi ani.

Prin acest volum, însumând 428 de pagini, având coperţile semnate de drd.Mariana Irimia, Menuţ Maximinian şi-a dezvăluit întreaga capacitate de sintetizare a cărţilor apărute în ultimi ani, de a le înţelege mesajul, de a compara valorile între ele, fapt ce mă face să-i atribui mesajul cuvintelor spuse de Aurel Baranga ”Fără critică, opera de artă e lipsită nu de umbra ei, subordonată, ci de lumina chemată să-i valorifice statura. “

Autorul cunoaşte faptul că într-o operă literară fiecare cuvânt este ca un tipar gol în care încap multe sensuri.Înăuntru acestui tipar se află adeseori un sens iniţial, pe care criticul literar îl descoperă, îl interpretează, acest sens este focarul fundamental, uneori foarte clar, alteori oarecum confuz. Acest focar constituie însă un punct de plecare.

Menuţ Maximinian este un critic melancolic şi ferm. Fiinţa lui este îmbrăcată în haină de catifea, şi bine face, iar sabia îi este de lumină, ce încurajează, un duh sfătuitor care mânuieşte cu dibăcie sabia cuvântului luminos. Autorul acestei cărţi nu se află pe câmpul de luptă, cum o fac unii critici,(să ne aducem aminte de zicerea lui Blaga ”…pământul nu are nici o răspundere morală pentru veninul pe care unele plante îl scot din el. “ ), el se află la catedra înţeleptului care scoate în evidenţă frumosul. Armele lui sunt spiritul critic bine temperat şi inteligenţa însufleţite de un suflu misterios. Dacă criticul de la “ Răsunetul“ doreşte să pătrundă frumuseţea unei opera literare, spre deosebire de unii critici care prin orce mijloace încearcă să Iă găsească deficienţe, Maximinian urmăreşte înţelegerea frumosului.

În “istoria “, de care facem vorbire, descoperim analize pertinente la cărţile unor autori (aproximatriv 240 de scriitori ) cunoscuţi, dar şi a unora care abia au păşit pe drumul creaţiei, printre care enumerăm: Olimpiu Nuşfelean, David Dorian, Alexandru Petria,( scrie“un roman al sentimentelor adânci“), Gavril Moisa,( scrie”o poezie în care cuvintele, ca nişte fiare, sunt îmblânzite sub pana maestrului“), Vasile B. Gădălin, Ion Fiscuteanu, Cornel Cotuţiu,(scrie “poveşti universitare întru aşteptarea unui octombrie al împlinirii dragostei. “ ) Augustin Ostace, Al.Florin Ţene,(“readuce suflul poeziei modern spre o nouă cărare care păstrează, însă, izul tradiţionalismului. “ ), Elena M. Cîmpan, Ioan Borşa, Ioan Mititean, Costel Iftinchi, Victor Burde,Mircea Daroşi, Sandu Al.Raţiu, Ioana Stuparu (“Scriitoarea propune o piesă în care fiecare dintre noi se regăseşte în atitudinea unui personaj… “ ),Ovidiu Pojar, Gheorghe Mizgan, Maria Olteanu, Ana Zegrean, Elisabeta Luşcan, Melania Cuc, Veronia Oşorheian, Cornel Udrea (“Cartea “Titlu neprecizat “scrisă în stilul characteristic al umoristului, este un răspuns la viaţa existenţială.“ ),Dumitru Popiţan, Valentin Falup., Victoria Fătu Nalaţiu, Aurel Podaru şi mulţi alţii. Este o paletă policromă a unor cărţi de poezie, proză, eseuri, istorie literară şi locală, toate constituindu-se în imaginea de azi a literaturii noastre.

Valoarea cercetării efectuată de Menuţ Maximinian a urmărit descoperirea frumosului şi a adevărului din cărţile analizate, el s-a sprijinit atât pe opera respectivă, dar uneori şi pe cunoaşterea celui care a scris-o, folosind modul de abordare a raţionalităţii şi cel al esteticii.

Lucrarea de care facem vorbire reprezintă o prelungie a activităţii sale foiletonistice, cu toate virtuţile pe care aceasta le presupune.

Spiritul mobil al criticului, exultând în jerbe stilistice şi în observaţii fine, este unul geometric, iubitor de de metodă şi rigoare. Astfel, putem concluziona că Menuţ Maximinian , prin acest tom, a deschis o nouă pagină a istoriei literaturii române contemporane, istorie ce se scrie şi rescrie din mers.

Al.Florin Ţene