Zilele trecute am avut ocazia ca la finalul unei conferinţe să schimb câteva vorbe cu un coleg german şi unul irlandez. Discuţia informală a ajuns şi la tema zilei, atât de prezentă mai ales în presa occidentală: Ucraina.

Venind dintr-o ţară vecină, colegii mei erau interesaţi să afle optica noastră, premisă de la care am pornit în analiza conflictului în devenire. Pentru că aceasta este părerea mea, că asistăm doar la o fază incipientă, la zăngănitul zalelor, iar duduitul “cavaleriei” se mai lasă un pic aşteptat.

Mergând pe acest şir al ideilor am avansat către momentele iniţiale ale conflictului. Ce a făcut ca aceste două state să ajungă din prieteni inamici? Ce a făcut ca tandemul Rusia – Ucraina, tandem care ne-a asigurat nouă în fiecare iarnă creşteri de preţuri la gaze, să se rupă într-un mod atât de violent?

Şi singura concluzie plauzibilă, este că părţile implicate în joc nu au mai respectat regulile general acceptate de până atunci. Ucraina era o democraţie. O democraţie orientală, cu hibele ei (la fel ca şi a noastră), dar care asigura un anumit echilibru într-un stat creat artificial. Diferitele etnii adunate de sovietici la un loc aveau senzaţia că ar avea un cuvânt de spus. Iar cetăţenii l-au ales pe Viktor Ianukovici.

Că unora nu le-a convenit este logic; acesta este dezavantajul democraţiei. Dar acelea erau regulile jocului. Iar UE şi SUA nu le-a mai respectat.

În momentul în care o parte a ţării decide să destituie prin forţă un preşedinte ales democratic, regulile democratice încetează să se mai aplice. În momentul în care emisarii UE şi SUA veneau la Kiev, ca să-i dicteze unui preşedinte ales democratic, unui preşedinte al unui stat suveran, regulile democratice s-au suspendat.

Era de la sine înţeles, că acea parte a Ucrainei, care l-a ales pe Ianukovici preşedinte, va reacţiona identic, violent, împotriva celor, care au declanşat ostilităţile. Putem să-i condamnăm? Nu am face cu toţii la fel? Am accepta, ca reprezentantul nostru să fie îndepărtat prin forţă şi am încerca să menţinem regulile jocului democratic? Mă îndoiesc…

În ceea ce îl priveşte pe Putin, modul în care a reacţionat şi reacţionează, este singurul care i-a fost lăsat de “partenerii” occidentali. Aceştia au intervenit direct şi brutal în sfera sa imediată de influenţă. Practic, i-au dat foc grădinii din faţa casei sale, iar orice altă reacţie decât una militară i-ar fi adus prejudicii grave de imagine şi nici nu i-ar fi fost caracteristică.

Aşa că, dincolo de retorica seacă a reprezentanţilor NATO şi a cancelariilor europene, rămâne concluzia, că unica variantă de convieţuire paşnică este respectarea regulilor jocului de către toate părţile implicate, sau ele se vor suspenda pentru toate părţile implicate, vina aparţinându-i exclusiv primului, care le încalcă.

Iar în loc de P.S. o singură constatare: dintre toţi “partenerii” noştri europeni, “fraţii” noştri de alianţă, nicio ţară nu a trimis forţe militare pentru a ne ajuta, în afară de SUA. Poate ar trebui să le dea un pic de gândit acelora, care flutură cu atâta mândrie steagul albastru cu coroana de stele…

Remus Radoiu