În prim plan, un ofiţer al monarhiei chezaro-crăieşti rânjeşte plin de mulţumire către aparatul de fotografiat. Cu mâinile în buzunarele mantalei şi cizmele lustruite de să-şi răsucească mustaţa în ele, triumfătorul oştean k.u.k. stă lângă un morman de cadavre ale soldaţilor români din Regimentul 45 Vlaşca. La marginea drumului de la Bartolomeu, lângă Braşov, într-o îngrămădeală nedefinită de braţe, trunchiuri şi picioare se iţesc ici şi colo câteva capete tunse scurt, cu feţele acoperite de sânge închegat. De-a lungul drumului se înşiră doamne elegante din societatea înaltă a Braşovului, venite să se bucure de spectacolul oferit de mormanul de cadavre valahe. Instantaneul a imortalizat hainele de sărbătoare ale braşovencelor la 1916: pălării cu flori şi pene, taioare pe talie, săculeţe de mână, fuste şi rochii până la gleznă. Sunt mulţumite, valahii au fost zdrobiţi, văd asta cu ochii lor. În stânga, în plan secund, câţiva prizonieri români, fără centiroane şi cu vestoanele descheiate, sapă groapa comună pentru camarazii morţi.

În 1916 România a mobilizat 750.000 de bărbaţi dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut.Asta plasează România pe locul al optulea după Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Italia şi Turcia (înaintea Statelor Unite, Bulgariei, Serbiei, Greciei etc. detalii aici).

Un procent de 10% dintre români au plecat la luptă, iar dintre aceştia 71% au fost victimele războiului. La acest număr mai trebuie adăugaţi şi cei 200.000 de civili morţi în urma epidemiei de tifos. Se poate spune orice, dar până la urmă România a plătit cu foarte mult sânge pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

La 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, preşedintele Traian Băsescu îşi dă seama că rezerviştii români nu mai pot fi mobilizaţi „în caz de ceva” – pentru că sunt plecaţi în mare parte în lumea largă. Băsescu nu o spune, dar istoricul Marius Diaconescu nu se sfieşte să arate că „în caz de ceva” există foarte puţine motive pentru ca românii să moară pentru ţara lor (aici). De fapt problema este dacă românii mai consideră România ca fiind ţara lor. Marius Diaconescu deplânge lipsa „valorilor” capabile să-i mobilizeze pe români „în caz de ceva”. După 25 de ani de „demitizare” = distrugerea tuturor simbolurilor naţionale este absolut natural să dispară orice fel de ataşament faţă de statul român confundat în acest moment cu clasa politică ticăloasă care ne conduce.

George Damian