FRF a dat dreptate Concordiei Chiajna, care a contestat dreptul de joc al lui Martac, în meciul direct. Astfel, „U” Cluj va pierde partida la „masa verde”. Pe teren, cele două formaţii remizaseră, scor 1-1.

Fundaşul adus în iarnă a evoluat şi în meciul cu ACS Poli, câştigat de Universitatea, scor 2-1, dar timişorenii nu au contestat utilizarea sa. Federaţia se poate însă autosesiza, caz în care „U” ar pierde şi această partidă.

Veste teribil de proastă pentru Universitatea Cluj, primită astăzi din partea FRF. Comisia de Recurs a dat dreptatea Concordiei Chiajna, care a contestat dreptul de joc al lui Marius Martac, în partida încheiată 1-1. Fotbalistul a fost transferat temporar de Oţelul Larisa la Corona Braşov pentru perioada 07.08.2013 – 30.06.2014, dar acesta şi-a încheiat contractul cu braşovenii înainte de expirarea termenului pentru transferul temporar şi a semnat cu Universitatea. Iniţial, Departamentul Competiţii al LPF a dat dreptatea Universităţii în litigiul cu Chiajna.

„Jucătorul are dreptul ca, în perioadele de transfer, să revină la clubul cedent, dacă acesta solicită, sau să încheie un nou contract cu un alt club numai pentru perioada de până la expirarea transferului temporar. În cazul de faţă, fotbalistul a ales să încheie un contract cu un nou club. Opinăm că legitimarea jucătorului este efectuată în mod regulamentar, iar Marius Martac are drept de joc pentru Campionatul Naţional”, a scris în răspunsul LPF din 13 martie.

Numai că oficialii Chiajnei s-au adresat şi Comisiei de Recurs, din cadrul FRF, deoarece au contestat legitimarea lui Martac şi nu dreptul său de joc, iar Federaţia se pare că a dat dreptate Chiajnei. În urma acestei decizii, Universitatea va pierde cu 0-3 meciul cu formaţia din Chiajna. Dacă decizia nu se va modifica, „U” Cluj va rămâne pe locul 12, cu 32 de puncte, cu doar două mai multe decât FC Braşov, formaţie clasată în acest moment pe ultimul loc retrogradabil, 15.

Se autosesizează Federaţia?

Sunt şanse mari ca Universitatea să piardă şi meciul cu ACS Poli, cu 0-3, din cauză că l-a utilizat pe Martac şi în acel joc. Timişorenii nu au depus contestaţie înainte de meci ca să poată contesta şi ei utilizarea jucătorului, dar în aceste cazuri Federaţia se poate autosesiza, aşa cum s-a mai întâmplat. În acest caz, clujenii ar pierde încă 3 puncte în clasament (pe teren s-au impus cu 2-1) şi ar pica până pe locul 15, cu 29 de puncte.

„Am luat act de decizia Comisiei de Recurs, iar până vineri aşteptăm motivarea pentru a ştii exact paşii pe care trebuie să-i urmăm. Dreptatea este de partea noastră”, Vlad Munteanu, preşedinte U Cluj.

Concordia Chiajna a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Onduku ’74 pentru gazde şi Lemnaru ’13 pentru oaspeţi.

Concordia Chiajna: Râmniceanu – Leca, Bambara, Dima, Melinte – Onduku (Coşereanu ’81), Serediuc – Purece, Papasterianos, Roşu – Welington (Zaharia ’32). Antrenor: Ionuţ Chirilă.

Universitatea Cluj: Niculescu – Martac, Dinu, Abrudan, Târnăcop – Bucşă, Lungu (Calcan ’83) – Kovacs (Menezes ’69), Boutadjine, Borza (Takacs ’74) – Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.

Cartonaşe galbene: Papasterianos ’49, Roşu ’90+2 / Kovacs ’45, Lungu ’53, Calcan ’90+2
Arbitri: Sebastian Colţescu (central) – Vladimir Urzică, Daniel Mitruţi (asistenţi) – Viorel Flueran, Cristian Dumitrică (adiţionali) – Florin Păunescu (rezervă)

Sursa: Pro Sport