Observ de ceva vreme o mare dezbatere care constată prin piruete logice că românii nu există. Tot felul de băieţi şi fete sfârtecă măcelăreşte ideile şi ajung la concluzia că nu există români, că a fi român este o construcţie, un mit. Românii nu există din punct de vedere genetic pentru că genele sunt amestecate. Din punct de vedere cultural iar nu pot exista români, pentru că nu există cultură românească. În mod ciudat ungurii sunt bine mersi ca unguri şi bulgarii ca bulgari. La cât de spurcată a fost identitatea românească în ultimii 24 de ani mai am puţin şi spun că sunt maldavan de-al lui Vasile Stati, doar că nu am mamă rusoaică.

Dar s-o luăm cu începutul. În primul rând sunt european, mai ales pentru cei veniţi foarte de departe. Pentru că mănânc folosind lingură, furculiţă şi cuţit, pentru că stau la masă pe scaun şi dorm în pat. Pentru că mănânc multă carne şi multă pâine, abia apoi legume şi fructe, pentru beau alcool sub formă de vin, bere şi diverse distilate, de multe feluri. Pentru că limba mea maternă este de origine indo-europeană şi am putut învăţa cu uşurinţă mai multe limbi cu aceeaşi origine. Pentru că sunt obişnuit cu patru anotimpuri, îmi plac munţii şi marea, dar deşertul mă scoate din sărite. Pentru că sunt creştin şi 90% dintre cunoscuţii mei sunt creştini. Nu în toată lumea asta mare lucrurile stau aşa.

Apoi sunt român. Pentru că limba mea maternă este româna şi am învăţat să gândesc în această limbă. Pentru că am învăţat o parte din istoria acestui popor, mai ales ultima sută de ani, de la străbunicii şi bunicii mei care au trăit-o pe pielea lor. Pentru că am rude de sânge răspândite în toată România. Pentru că sunt un cetăţean loial al republicii numită România. Aici e nevoie de câteva explicaţii: a fi cetăţean loial înseamnă din punctul meu de vedere să accepţi şi să susţii felul în care este organizată societatea în mijlocul căreia trăieşti. Bineînţeles, şi eu îi înjur pe medici şi pe poliţişti, pe politicieni şi pe funcţionarii fiscului – însă accept regulile jocului, nu plănuiesc să pun bombe la poştă, oricât de mult m-ar enerva factorul poştal. Nu în ultimul rând sunt creştin ortodox şi oricât ar încerca tot felul de sondaje tâmpite să dovedească faptul că „românii sunt ortodocşi doar la nivel declarativ” eu ştiu foarte bine că nu toţi mirenii sunt buni de călugări. Parabola fiului rătăcitor este fundamentală pentru creştinism, orice oaie capie poate reveni în orice moment la turmă. Cel mai turbat dintre atei poate avea mâine o revelaţie şi va fi primit cu dragoste în Biserică, nu îi va trânti nimeni uşa în nas.

Nu cred că există o „psihologie a poporului român”. Avem destui proşti şi destui deştepţi, m-am lămurit că nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât restul europenilor. Nu cred că există o legătură directă între mine şi Ştefan cel Mare sau Vlad Ţepeş – românii au trecut prin multe etape istorice şi au dat cele mai bune soluţii de care au fost în stare la problemele cu care s-au confruntat. Nu am de ce să fiu mândru de „faptele înaintaşilor”, doar îi admir pentru soluţiile care au rezolvat problemele. Nu am nevoie de duşmani ca să „îmi definesc identitatea”, ştiu foarte bine cine sunt.

George Damian