Compania de transport Fany anunţă reduceri de preţ la abonamente pentru elevii şi studenţii din Floreşti. De asemenea, îi asigură pe locuitorii comunei că va continua să le asigure în continuare servicii de transport de cea mai bună calitate.

Eşti elev sau student şi locuieşti în Floreşti? Fany oferă cadou o reducere la abonamente, pe luna mai. În loc de 35 de lei, abonamentul va costa numai 25 de lei. Fany așteaptă între 28 şi 30 aprilie reînoirea abonamentul, la preţ redus.

„Ne-am gândit că se apropie vara, iar elevii se gândesc la vacanţă. Prin această măsură, vor putea pune câţiva lei deoparte pentru distracţie”, au declarat reprezentanţii companiei de transport.

Cu această ocazie, compania Fany anunţă că va continua să asigure transportul public, pe traseele judeţene câştigate la licitaţie, inclusiv în zona metropolitană. Conform legii*, măsura de retragere a licenţelor de transport produce efecte după trecerea a 60 de zile de la data înştiinţării. Din punct de vedere legal, compania este OBLIGATĂ de legislaţia în vigoare să presteze de-a lungul celor 60 de zile serviciul de transport.

De altfel, Fany consideră că măsura retragerii licenţelor de transport pentru zona metropolitană, luată de ARR Cluj, este nelegală şi a contestat decizia în instanţă. Compania a câştigat licitaţia pentru traseele judeţene incluse în zona metropolitană şi intenţionează să asigure servicii de de transport de cea mai bună calitate în acest areal până la expirarea perioadei de valabilitate a licenţelor de transport.

NapocaNews