Fragmente osoase care ar fi aparţinut lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, împuşcaţi de Securitate în 1956 în urma unei confruntări armate în apropierea satului Bichigiu din Bistriţa-Năsăud, au fost deshumate în urma unei acţiuni oganizate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei în cimitirul din Năsăud.

Deshumarea, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a fost făcută, marţi, de o echipă specializată de arheologi şi istorici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La finalul acţiunii, arheologii nu au putut spune, cu certitudine, dacă fragmentele osoase aparţin lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, urmând să se facă şi alte verificări.

Gheorghe Petrov, reprezentant al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, a declarat că săpăturile au fost făcute într-un loc indicat de rudele lui Gheorghe Paşca, unde, în trecut, erau îngropaţi oamenii săraci din oraş.

„Am descoperit doar fragmente osoase care provin de la una sau două persoane fără să avem indicaţii clare privind identitatea lor. Presupunem că ar aparţine victimelor doar prin argumentul pe care îl avem la îndemână, respectiv că părţi din craniu – pe care le-am recuperat – sunt trepanate, adică autopsiate, tăiate prin mijloace mecanice. Se ştie că în 6 februarie 1956 cadavrele au fost supuse unei autopsii care s-a efectuat la sediul Securităţii din Năsăud. Acesta este singurul argument care ne face să credem că ne aflăm în faţa rămăşiţelor reale ale celor două victime pe care le căutăm, dar, pentru a rezolva incertitudinile, cu siguranţă că numai un test AND poate rezolva această identificare”, a spus Petrov.

Potrivit acestuia, osemintele recuperate vor fi duse la Serviciul de Medicină Legală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa unde vor fi analizate, iar medicul legist va putea stabili vârsta aproximativă a fiecărui fragment osos şi poate face constatarea oficială a trepanaţiei fragmentelor de craniu.

Petrov a mai spus că la deshumare au participat şi membri ai familiilor celor doi, astfel că înainte de predarea osemintelor medicului legist a avut loc o slujbă de dezlegare oficiată de un sobor de preoţi.

Dacă se va confirma că rămăşiţele pământeşti aparţin celor două victime, va avea loc reînhumarea lor, a fiecăruia în localitatea de baştină, respectiv Săliştea de Sus pentru Gavrilă Paşca şi Bichigiu pentru Gavrilă Rus.

Potrivit sursei citate, operaţiunea de deshumare a fost dificilă, fiindcă s-a săpat într-un cimitir funcţional pe baza unor informaţii obţinute „la mâna a doua”.

„A fost o operaţiune dificilă, acesta fiind un cimitir în funcţiune în care înmormântările s-au succedat de-a lungul anilor. După atât de mulţi ani în care martorii respectivelor evenimente nu mai sunt în viaţă, iar informaţia o primeşti la mâna a doua sau a treia e foarte greu să mai recompui evenimentele. Dacă mergi pe dosarele Securităţii, acolo sunt foarte multe informaţii false. Aceste crime trebuiau justificate în mod oficial atunci găsindu-le diferite cauze care nu corespondeau realităţii”, a mai spus Gheorghe Petrov.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, judeţul Maramureş. Părinţii săi au fost Gavrilă şi Maria, aceştia având împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi mai ales vânătoarea, fiind un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.

Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Căutat apoi de Siguranţa Statului, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca erau puternice, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său, Dumitru, să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca, în 1949. Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia „Lupta împotriva comunismului”, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului.

În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit să le dejoace. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se afla. Ioana se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o însă să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au prins pe cei doi. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe. După patru luni de detenţie, Ioana Vlad a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească.

La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, comuna Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate situată în partea de sud a Munţilor Ţibleş, la 23 de kilometri spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut în 1934, care dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente. Pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat de Securitate la Năsăud, fiind determinat să mărturisească locul unde se aflau ascunşi cei doi partizani. Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea celor doi fugari.

În 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost trimise să blocheze şi să cerceteze zona. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi.

Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, unde au fost ţinute vreme de câteva zile pentru a putea fi văzute de localnici, fiind apoi îngropate în cimitirul oraşului. Majoritatea mărturiilor indică faptul că trupurile victimelor au fost puse într-o groapă comună, însă trebuie avută în vedere şi varianta, susţinută de unii, după care înhumările s-au făcut în două gropi aflate în plan alăturat.

Moartea lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria oraşului Năsăud la 6 februarie 1956, se mai arată în comunicat.

NapocaNews