Companiile de taximetrie din Cluj ţin pasul cu cele din Capitală. Astfel, câteva dispecerate au decis să oblige şoferii să-şi achiziţioneze telefoane moderne pe care să poată fi instalat un program special pentru preluarea comenzilor.

Problema este nu doar faptul că softurile mai mult încurcă şoferii, ci şi că maşinile şoferilor sunt ţinte pentru hoţi, care le caută noile telefoane prin bord.

„Mi-au spart maşina de mai multe ori de când mi-am instalat softul, fără să fure nimic. E clar că au căutat ceva, dar nu au găsit pentru că l-am lipit undeva ascuns: telefonul”, a spus un taximetrist pentru NapocaNews.

Mai mult, potrivit acestuia, softurile nu sunt deloc eficiente, fiindcă nu oferă taximetristului care trebuie, dintre cei aflaţi în stand, comanda. Din această cauză, între şoferi au izbucnit nenumărate conflicte.

De asemenea, programul înregistrează automat orice întârziere a şoferului la comandă, iar după mai multe minute de întârziere acumulate, obligă taximetristul să stea pe dreapta 12 ore.

„Mă întreb, dacă încep nişte lucrări de urgenţă pe o stradă sau dacă se produce un accident pe traseu, iar eu întârziu, ce mă fac? Stau pe dreapta, chiar dacă nu întârziu la client din cauza mea?”, a adăugat acesta.