Mii de pelerini din toată țara au venit, în aceste zile de sărbătoare pascală, la mormântul preotului Justin Pârvu de la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Petru-Vodă.

Pelerinajul a început încă dinaintea Învierii Domnului. Puținele pensiuni din zonă au fost ocupate de credincioși. Începând din prima zi de Paști, mormântul duhovnicului a devenit loc de reculegere și rugăciune pentru pelerini veniți din toate colțurile țării. La poarta mănăstirii erau mașini din Constanța, Timiș, Dâmbovița sau Cluj.

Mormântul preotului Justin Pârvu este acoperit integral cu flori naturale, sub forma Sfintei Cruci, iar la căpătâi se află tricolorul.

Credincioșii se închină și se roagă minute în șir preotului care ar fi săvârșit minuni și în timpul vieții. (Corect: a savarsit minuni – n.m.)

Părintele Justin Pârvu a încetat din viață pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani. S-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani.

În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare plus un spor de 5 ani, pedeapsa săvârșind-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.

După ce și-a ispășit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credința sa. În 1964 este eliberat și devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viața monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah. Din dorința de a-l controla, conducerea comunistă a țării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistrița. După 1990, părintele Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu și, până în 1991, este preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune.

În 1991 întemeiază Mănăstirea cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril de la Petru-Vodă. Părintele își continuă misiunea și, în 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea de la Petru-Vodă, o casă de educație pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită ‘Glasul Monahilor’.

Sursa: Agerpres via Victor Roncea