PDL Cluj-Napoca îi solicită Prefectului Județului Cluj să dispună de urgență o misiune a corpului de control la Autoritatea Rutieră Română – Cluj pentru verificarea situației transportului de persoane la nivel județean.

„Astfel, deși Asociația Metropolitană de Transport și Primăriile Municipiului Cluj-Napoca și ale comunelor limitrofe acestuia au cerut, în mod repetat, ARR să retragă licențele de transport societăților private care efectuează transport de pasageri pentru cetățenii care sunt deserviți de Asociația Metropolitană de Transport, această instituție, condusă de doamna Irinel Lungu, refuză să pună în aplicare legea și hotărârile judecătorești.

Sperăm ca prefectul județului să acționeze conform legii și interesului public și să nu se lase intimidat de faptul că doamna Lungu este vicepreședinte OF PSD Cluj (http://www.psdcluj.ro/diverse/structuri-de-partid/organizatia-de-femei/).

Solicităm de asemenea, președintelui PSD Cluj, Remus Lăpușan, să retragă sprijinul politic acestei doamne director, a cărei tăcere în cazul FANY este persistentă. Chiar dacă se apropie campaniile electorale, o relație “privilegiată” a PSD-ului cu FANY nu poate fi mai importantă decât o relație corectă cu locuitorii Zonei Metropolitană Cluj” se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al PDL Cluj- Napoca.

NapocaNews