Şi anul acesta, ca în fiecare an, Pr. Vasile Istrate de la Parohia Sf. Prooroc Ilie de pe str. Oltului a spălat picioarele copiilor cartierului muncitoresc Între Lacuri după slujba celor 12 Evanghelii. După tradiţia biblică, Pr. Vasile Istrate a spălat copiilor picioarele imitând simbolic ceea ce a făcut Iisus întru smerire Apostolilor.
IMG199

IMG200

Anul acesta au fost prezenţi la scena spălării picioarelor 12 copii ai credincioşilor ortodocşi din cartierul Între Lacuri cu unul în plus faţă de numărul Apostolilor acum 2000 de ani. Pr. Vasile Istrate a declarat că „copiii nu vor uita acest ritual ce aminteşte de Iisus care a spălat picioarele Apostolilor, ca simbol al smereniei şi credinţei, iar copilul în plus reprezintă viitorul creştin al poporului român.”
IMG201

Seara aceasta la slujba deniilor Biserica Sf. Prooroc Ilie a fost arhiplină, iar credincioşii au fost invitaţi de cei trei preoţi prezenţi să participe a doua zi la Prohodul Domnului şi apoi la slujba de Înviere.Biserica Sf. Prooroc Ilie este singura din Cluj-Napoca care păstrează tradiţia apostolică a spălării picioarelor. Credincioşii însufleţiţi de spiritul Postului Paştelui au asistat cu lacrimi în ochi şi în genunchi la această scenă apostolică.

NapocaNews