Daniel David spune că un astfel de proiect e necesar pentru a înteţelege poziţia noastră în Europa. Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, reface împreună cu un grup de psihologi lucrarea filosofului Constantin Rădulescu Motru – „Psihologia poporului roman”.
Daniel David a declarat ca, la aproape 100 de ani de la lansarea studiului realizat de Motru, „situatia in care se afla Romania necesita un proiect similar pentru a intelege rolul Romaniei si rolul nostru in Uniunea Europeana, dar vrem sa facem acest profil prin tehnica si teoria mai moderna”. „Este un proiect un pic mai de lunga durata, pe care l-am inceput de anul trecut si probabil ca vom oferi primele rezultate la finalul anului sau la inceputul anului viitor. Vrem sa continuam proiectul inceput prin anii ’30 de Constantin Radulescu Motru. Cand a scris despre psihologia poporului roman, Motru vedea aceste lucrari avand o contributie la constituirea unui proiect pentru o tara unita, pentru un popor”, a declarat pentru HotNews.ro Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB).
Potrivit lui David, „noi, ca psihologi, credem ca situatia in care se afla Romania necesita un proiect similar pentru a intelege rolul Romaniei si rolul nostru in Uniunea Europeana, dar vrem sa facem acest profil prin tehnica si teoria mai moderna. (…) Noi vom construi acest profil pornind de la paradigma cognitiv-comportamentala”. Psihologia lui Constantin Rădulescu Motru Cunoscutul filosof si psiholog Constantin Radulescu Motru a publicat in 1937 o serie de lucrari adunate sub titlul „Psihologia poporului roman”. „Practic, el nu a avut foarte multe date statistice si analize psihologice masurate cu teste serioase. Noi avem foarte multe teste psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, dar aplicate si in alte tari, astfel incat putem sa comparam. Si aici ne referim la indicatori ca Optimism, pesimism, religiozitate, stare de fericire, gandire rationala sau irationala – si putem vedea cum stau romanii fata de alte popoare”, a explicat pentru HotNews.ro coordonatorul grupului de Cluj care va realiza aceasta lucrare.
Remus Florescu, Sursa: Adevarul
2 Responses to “Psihologia poporului român, refăcută de specialiştii de la Cluj”
N u o sa iasa nimic daca veti lucra studiul asta tot cu acei psihologi carora le-am raspuns ce inseamna telefonul mobil de care ei spuneau ca te scapa de stres,uitand ca ti coace neuronii mai inainte de a te liisti total si iremediabil pe vecie.
_Dar mai e ceva de care trebuie sa tina cont psihologii, ca in Romania de la 30 dec 1947 incoace s-au produs mutatii genetice enorme,si intre timp, gratie epocii bolsevico-rolleriene si apoi a decreteilor clonati din fasa stelisti-proceausisti si a fsn-ismului continuator al ceausismului nationalisto-tracoman etc etc….a aparut omul nou trangenetic,omul republikoy_securoy,de care nu avea habar Radulescu Motru, spre fericirea lui de autentic ROMAN REGAL,ca ar fi murit prematur!.
erata,completare)
1)_Ia consultati-l si pe venerabiul Neagu Djuvara, in chestiunea asta a psihologiei poporului roman, mai ales ca el stia cum era poporul roman regal si ce ochi a holbat cand a dat peste transgeneticii PROREPUBLKOYY de azi,dar, f retinut batranul DJUVARA[martorul cel mai autorizat al actului de la 23 august cunoscut de el direct,pe viu,implicat ca diplomat(cititi pe youtube)],….mi’amintesc ca intr un interviu luat de aia de la EV ZL ,fiind intrebat cam ce i lipseste poporului roman, nu a raspuns brutal cum as fi facut o eu un nimenea la urma urmei, permitandu mi sa o spun „p’a dreapta”, ca i lipsete O DOAGA, iar ca marturie si argument irefutabil imi sta ziua de 20 mai 1990[DUMINICA ORBULUI….dar si ziua de nastere a Seniorului COPOSU!!!!] cand, au votat in proportie uriasa FSN rejetand aprig, cu manie proletara, pe cei 3 intelepti,batranii magi ai providentei, care apar doar odata in mileniu, REGELE MIHAI-ION RATIU-CORNELIU COPOSU!Acest fapt a uimit EUropa iar Brukan,incurcat si incoltit de jurnalisti la STOCKHOLM,a marait jenat”_STUPID PEOPLE_” simtindu se cu musca pe caciuala,el fiind clonatorul tarii, si ca atare direct vizat de occidentali.Batranul DJUVARA,intelept, si diplomat DE PROFESIE,a spus doar atata in interviul amintit din EV ZL, cand fu intrebat ce i lipseste pororului roman:”SPIRITUALITATE”_!
2)Nu o sa iasa nimic daca veti lucra studiul asta tot cu acei psihologi carora le-am raspuns ce inseamna telefonul mobil de care ei spuneau ca te scapa de stres,uitand ca ti coace neuronii mai inainte de a te liisti total si iremediabil pe vecie.
_Dar mai e ceva de care trebuie sa tina cont psihologii, ca in Romania de la 30 dec 1947 incoace s-au produs mutatii genetice enorme,si intre timp, gratie epocii bolsevico-rolleriene si apoi a decreteilor clonati din fasa stelisti-proceausisti si a fsn-ismului continuator al ceausismului nationalisto-tracoman etc etc….a aparut omul nou trangenetic,omul republikoy_securoy,de care nu avea habar Radulescu Motru, spre fericirea lui de autentic ROMAN REGAL,ca ar fi murit prematur!.
Reply · Like
·