La sesizarea oficială a eurodeputaților liberali români, Facebook închide pagina Anti România!, potrivit unui comunicat transmis de europarlamentarul PNL Renate Weber.

„Rețeaua de socializare Facebook a dezactivat o pagină oficială intitulată Anti România, care promova mesaje xenofobe în limba maghiară la adresa statului român și a românilor, în urma sesizărilor oficiale ale Delegației PNL din Parlamentul European. Sesizarea oficială a Delegației a fost trimisă șefei Biroului Facebook de la Bruxelles, Erika Mann, după ce s-a încercat, fără succes, raportarea paginii cu instrumentele puse la dispoziție de rețeaua de socializare. Pagina Anti România conținea mesaje care incitau la ură împotriva statului român și a românilor. Mai mult, într-una din poze, steagul României era călcat în picioare de câteva persoane”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, inițiatoarea acestei acțiuni este Renate Weber.

„Libertatea internetului nu înseamnă că o națiune poate fi insultată, o astfel de atitudine fiind inacceptabilă, iar cei care administrează astfel de site-uri trebuie să reacționeze cu promptitudine. De data aceasta a fost nevoie de o sesizare oficială adresată administratorilor Facebook Europe, căci raportarea paginii ofensatoare nu a fost suficientă”, afirmă Renate Weber, potrivit comunicatului.

Delegația PNL din Parlamentul European a făcut sesizarea oficială către rețeaua de socializare în urma relatărilor din presa transilvăneană.

Sursa: Cotidianul