Universitatea Cluj a pierdut meciul cu Farul Constanţa, scor 7-9, în cea de a doua etapă a SuperLigii Naţionale de rugby, la capătul unei partide spectaculoase în care gazdele au excelat în apărare dar, au avut ghinion în faţa unei formaţii care şi-a fixat ca obiectiv cucerirea titlului naţional în actuala ediţie de campionat.

În prima repriză „marinarii” au fost cei care au controlat jocul însă, determinarea alb-negrilor, în special pe faza de apărare, a făcut ca scorul să nu ia proporţii.

Două lovituri de pedeapsă ale internaţionalului Florin Vlaicu au dus scorul la 6-0 după primele 40 de minute de joc. În repriza secundă rugbyştii Universităţii au fost cei care au pus presiune pe adversar.

Ionuţ Dimofte a culcat balonul în terenul de ţintă al dobrogenilor şi tot el a transformat ducându-şi echipa în avantaj, scor 7-6.

Ploaia şi rafalele de vânt au redirecţionat însă punctele spre Constanţa. Ionuţ Dimofte a ratat două lovituri de pedeapsă. Vlaicu însă, a reuşit să trimită printre buturi o altă lovitură de penalitate şi Farul a trecut din nou în avantaj.

Finalul înfruntării ia găsit tot pe clujeni în ofensivă, căutând al doilea eseu. Arbitru întâlnirii a dictat din nou lovitură de pedeapsă pentru ”U” cu doar 20 de secunde înainte de sfârşitul timpului regulamentar de joc.

Nicu Ignea şi-a asumat execuţia dar o nouă rafală de vânt a schimbat traiectoria balonului şi “studenţii” au scăpat printre degete prima victorie din actualul campionat.

La sfârşitul acestei săptămâni Universitatea va evolua în deplasare, la CSM Bucureşti, echipă învinsă în etapa inaugurală chiar de Farul Constanţa.

Paul Panait