Moartea poetei suprarealiste și proletcultiste Nina Cassian la New York mi-a ridicat noi semne de întrebare în legătură cu parcursul scriitorilor avangardiști interbelici și traseul lor istoric sinuos. După ce am citit cartea lui Stelian Tănase despre avangarda interbelică în arhivele Siguranței, lucrurile mi s-au clarificat. Aproape toți avangardiștii interbelici erau membrii ai PCR în ilegalitate și pe statele de plată ale NKVD și legației sovietice la București. În proporție de 90% scriitorii avangardiști făceau parte dintr-o “sectă transnațională”, care prin scrisul lor încercau să destructureze societatea creștină și tradițională. Avangarda literară era pretextul pentru o acțiune politică în vederea diluării societății naționale pentru a crea o nouă lume “fără clase, fără diferențe sociale, etnice și sexuale și mai ales fără Hristos” condusă de un centru iluminat, pentru o nomenclatură aleasă, a cărui sediu temporar s-a aflat în anii interbelici și după război la Moscova. Când s-a instaturat comunismul la noi, în 1947, această pleiadă de scriitori a devenit extrem de conformistă și a primit funcții, onoruri și bani foarte mulți din partea regimului communist. Scriitorii avangardiști s-au integrat în această sectă transnațională, bucurându-se de deliciile puterii în vilele burghezo-moșierimii române din cartierul Primăverii și acționând realist-socialist și proletcultist împotriva culturii române. Elita intelectuală a țării a fost aruncată în închisori. Acești proletcultiști în frunte cu Nina Cassian nu a avut nicio reacție sau remușcare, ci dimpotrivă instigau ca Brucan în Scânteia aruncarea în pușcării a intelectualității și preoțimii române. În 1965, când Nicolae Ceaușescu a continuat, ceea ce a început Dej prin 1962, procesul de naționalizare a comunismului, mulți scriitori și membrii din fosta avangardă interbelică aflată pe statele de plată ale sovieticilor și cu o origine etnică incertă au început să-și piardă privilegiile. Prin anii 70, și mai ales 80, acești ilegaliști interbelici au început o campanie de dizidențe împotriva lui Nicolae Ceaușescu, nu pentru că nu era democrație și poporul făcea foamea ca să plătească datoriile la FMI, ci pentru că ei și-au pierdut privilegiile de sectă aleasă care conduceau în opulență și teroare un popor român mioritic, blând și supus. Pe acești scriitori ilegaliști îi deranja că regimul naționalist-comunist reabilita eroi ai neamului și promova un pantheon românesc, extrem de bine dozat și controlat. Erau reabilitați scriitori naționaliști interbelici, e adevărat partial, și se vorbea în cărți de istorie despre publicistica lui Eminescu, editată de Vatamaniuc, Carol I, Goga, Eliade, Maniu etc. Lucrurile acestea deranjeau cumplit vechile cadre bolșevice care nu aveau nicio legătură etnico-afectivă cu poporul român și au devenit dizidenți de ocazie. Toți îl criticau pe Ceaușescu, de la Pârvulescu la Dan Deșliu, Walter Roman, S. Brucan, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Apostol, Tismenițki etc. Vorba lui Iliescu, care i-a scăpat porumbelul din gură la TVR Liberă în 22 decembrie 1989, Ceaușescu “întinase nobilele idealuri ale comunismului” cu naționalismul său, e adevărat limitat. În anii 80 devenise o modă ca acești dizidenți de ocazie să călătorească în SUA sau să trimită la Europa Liberă scrisori critice împotriva lui Ceaușescu. Încet, dar sigur, centrul de putere al acestei lumi cosmopolite se mută de la Moscova la Washington. Parcursul vieții Ninei Cassian este paradigmatic pentru această translație culturală și eschatologică a puterii de la Est la Vest.

Nina Cassian s-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. „După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărturisească,[necesită citare] plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, ca toți intelectualii globaliști din anii 90, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată „cu părerile mele politice, evident anticeaușiste” Ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu. În exil își publică volumul de memorii „Memoria ca zeste”. prin care recunoaște indirect că era o nimfomană. Aventurile sale erotice cu liderii U.S. și PCR erau arhicunoscute în epocă. E interesant că Nina Cassian ca și Volodea Tismăneanu și alți literați “avangardiști” au emigrat în anii 80 la New York, nu la Moscova, deoarece centrul de putere al cosmopolitismului „fără diferențe etnice, sexuale, religie, sociale și mai ales fără Hristos” se mutase în marile capitale occidentale. Asaltul asupra familiei, bisericii, tradiției și religiei nu vine azi dinspre Răsărit, ci dinspre Apus. „Tancurile sovietice” s-au mutat, din punct de vedere ideoleogic, de la Moscova la Bruxelles sau Washington.

Ionuț Țene