În cazul în care discuţiile se vor concretiza şi în acte, „U” Jolidon îşi va reconstrui echipa pe actualul schelet. „Bombele” vor fi păstrate pentru mai târziu.

Handbalul feminin tinde să devină de la o săptămână la alta tot mai interesant. După HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti, o altă echipă din România ar putea să beneficieze din sezonul următor de un buget generos, care să-i permită să atace titlul şi Liga Campionilor. „U” Jolidon Cluj, echipă care se confruntă cu probleme financiare în acest sezon, ar putea fi preluată de un sponsor important, anunţă presa locală. Conform unor surse, proiectul ar fi de nivelul celor propuse de cele de HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti, cu diferenţa că totul se va începe cu jucătoare din ţară. „Pe scheletul care există acum la Cluj, ar urma să crească viitoarea echipă. Acum ar fi prea târziu să se caute handbaliste din străinătate, însă peste un an-doi lucrurile se pot schimba” , a precizat o sursă ProSport.

Obiectivul ar fi ca „U” Jolidon Cluj să se lupte în viitoarele ediţii de campionat cu HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti pentru titlu şi pentru accederea în Liga Campionilor, competiţie în care a mai evoluat în 2012. Discuţiile între oficialii de la Jolidon, viitorul sponsor şi Primăria Cluj au avut loc înainte de Paşte.

Interesant este faptul că la Cluj, spre sfârşitul anului, ar trebui finalizate şi lucrările la noua arenă, de aproximativ 7.500 de locuri. Noua sală ar putea genera o adevărată emulaţie, nu numai la handbal, ci şi la baschet, motiv şi pentru eventualii sponsori să bage bani pentru ca echipele să ajungă la un alt nivel de performanţă şi a fi, astfel, mai vizibili. Pentru moment, „U” Jolidon Cluj a ajuns la Târgovişte, unde de mâine va juca în Cupa României. Obiectivul este calificarea în finala competiţiei! Până atunci ar trebui să treacă de Neptun Constanţa, SCM Craiova şi o învingătoare dintre HCM Roman, Dunărea Brăila, Cetate Deva şi Ştiinţa Bucureşti.

Sursa: Pro Sport