Ştirea privind demararea procedurilor de canonizarea a lui Valeriu Gafencu, supranumit de Nicu Steinhardt şi opinia publică „Sfântul Închisorilor”, de către Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei, mi-a dat de gândit. În timp ce în România Valeriu Gafencu este prigonit de BOR şi autorităţile statului român asmuţite de institutul de inspiraţie neo-bolşevică „Elie Wiesel”, în Basarabia este preţuit şi propus spre canonizare de ierahii ortodocşi ai Mitropoliei de peste Prut, care aparţine Patriarhiei Ortodoxe a Rusiei. În România, lui Valeriu Gafencu îi este retrasă post-mortem distincţia de Cetăţean de onoare al oraşului, în care a pătimit şi murit, Tg. Ocna, la instigarea premierului socialist Victor Ponta, iar în Basarabia este propus spre a deveni sfânt recunoscut oficial. Valeriu Gafencu este deja celebrat ca sfânt popular de către români, doar că BOR, prea subordonată politic PSD/PNL (în general clasei politice corupte) şi intereselor pseudo-ateiste de la Bruxelles, refuză să-l canonizeze pe martirul Valeriu Gafencu, pentru că în tinereţe a făcut parte din Frăţiile de cruce.
Prin acest refuz de a îl canoniza pe Valeriu Gafencu, BOR se îndepărtează de credincioşii ortodocşi români, care îl consideră pe martirul de la Tg. Ocna deja sfânt popular, devenind indirect în ochii poporului o unealtă politică a clasei politice corupte şi a UE. Ierarhii BOR sunt preocupaţi mai mult să ofere distincţii mitropolitane şi patriarhale pe piepturile tuturor politicienilor corupţi locali şi de la centru, numai să mai vină ceva bani la Catedrala Mântuirii Neamului. Nu de puţine ori la Cluj-Napoca, după ce un potentat local ateu, fost securist şi activist comunist, a fost distins cu Crucea Transilvană, chiar a doua zi era săltat de DNA pentru corupţie. E adevărat că sunt şi preoţi ortodocşi curajoşi, care deja l-au pictat pe Valeriu Gafencu în biserici ca sfânt popular, îi fac parastase, în ciuda protestelor ierarhiei BOR şi al Institutului „Elie Wiesel”.
Canonizarea lui Valeriu Gafencu de către Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Ruse, va ridica probleme canonice BOR. În timp ce în România mucenicii din temniţele comuniste nu sunt recunoscuţi ca atare de Biserica Ortodoxă şi memoria lor este prigonită de instituţiile statului, din cauza convingerilor lor politice din tinereţe, în Basarabia se pare că există mai mult respect pentru “Sfinţii închisorilor”. La noi, ierarhii ortodocşi încă pactizează public sau secret cu urmaşii securităţii şi activului de conducere al PCR, în schimb în Basarabia, preoţii au rupt-o cu colaboraţionismul bolşevic. După canonizarea lui Valeriu Gafencu de către Mitropolia Basarabiei şi Patriarhia Rusă, acesta va putea fi celebrat şi comemorat ca un sfânt de către românii ortodocşi din România, în ciuda opunerii ierarhiei BOR şi a instituţiilor statului. Sfântul Închisorilor nu va mai putea fi cenzurat în bisericile ortodoxe de pe cuprinsul României, deoarece este recunoscut ca mucenic şi martir de fraţii noştri întru credinţă şi neam de dincolo de Prut. O opoziţie a BOR şi a statului laic ar fi necanonică şi un conflict direct cu poporul român ortodox şi cu biserica pan-ortodoxă în general.
Ionuţ Ţene
One Response to “Valeriu Gafencu: Prigonit de BOR, canonizat de Mitropolia Basarbiei”
pai cum ai vrea sa fie altfel in o forma de stat ca republica asta blestem pe care alt mare legionar,PETRE TUTEA a refuzat sa o recunoasca nici dupa ce ispasi 13 ani de inchisoare,….dar o iubesti Dta si altii ca Dta care il tot injurati pe REGELE MIHAI, asa cum o fac toti nesipravitii tarii manipulati de Vadim si gasca securista a tarii,adica cam de legionarimea aia de semidocti si spioni bolsevici ce se infiltrase in miscarea legionara dupa asasinarea marelui CODREANU, apoi in 1945 au dat buzna in PCR iar cei ca PETRE TUTEA,codrenist pur sange, a infundat inchisoarea alaturi de taranistii lui Maniu .Cand veti intelege ca sunteti manipulati prin rastalmaciri ale evenimentelor istorice de catre SRI,si ca maresalul a gresit stand PERMANENT lipit de HITLER si ca oricine s-ar mai fi asociat cu el dupa ce aliatii trimfasera[ASAA CUM ORICINE SI AR FI DAT SEAMA INCA DUPA STALINGRAD] era un om pierdut,caci i se punea in seama cardasia cu un prieten al lui Hitler.Lui Maniu i s a pus in carca amicitia cu Codreanu,dar ea era ca de la caracter la caracter dar nu era o identitate doctrinara, si ca atare Maniu a fost ghilotinat pur si simplu de criminalii ce v-au oferit republica asta.Atat se astepta si de la REGELE MIHAI (de care nu stiau cum sa scape cat mai discret caci era dublu medaliat pe bunbe,dar care incomada al dracului, tara il sustinea total la nivel de mase, si deaceia era deja izolat si fara nici o putere reala)sa se implice in favoarea lui Maniu sau a maresalului,iar tocmai acest lucru il puneti voi in mod pervers in spinarea regelui care a salvat tara de la SOVIETIZAREA IMINENTA ce se profila daca se mai intarzia o secunda actul de la 23 august,de care NEAGU DJUVARA degeaba vi-l relateaza ca oficialitate, direct implicata in negocierile ce se tot tergiversau de maresal,pe principiul LUNGESTE DOAMNE MAORTEA, caci voi ori din prostie ori cu misie ii rastalaciti in stil bolsevic vorbele. VA IESE REPUBLICA PE NAS DAR NU VA LASATI PANA LA DEZASTRUL FINAL….