Biserica din localitatea clujeană Cojocna a fost sfințită ieri, în Duminica a 6-a după Paști, de Mitropolitul Clujului. Slujba a avut loc de la ora 8:30 și la final Părintele Mitropolit i-a felicitat pe cei care au ajutat la ridicarea locașului de cult. Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de IPS Părinte Andrei, în sobor de peste 20 de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în fața noului locaș de cult, ce poartă „Nașterea Maicii Domnului”. În cadrul cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit, pornind de la de pericopa evanghelică de astăzi a vorbit despre orbirea trupească și sufletească: „E teribilă orbirea trupească, dar și mai catastrofală este orbirea sufletească! Foarte mulți oameni, care din punct de vedere fizic sunt perfect sănătoși, din punct de vedere sufletesc sunt orbi. Asemenea oameni au fost fariseii de pe vremea Domnului Iisus Hristos, care, în fața unei minuni vădite, ce nu s-a mai întâmplat până atunci, au rămas încrâncenați în atitudinea lor și n-au crezut în Domnul Iisus Hristos, pentru că erau orbi din punct de vedere sufletesc. Omul secularizat al vremurilor noastre, omul lumii globalizate, îndreptat spre cele materiale, de multe ori, din punct de vedere spiritual, este orb. Astfel nu reușește să se apropie de Dumnezeu, să aibă o viață religioasă, să meargă la Biserică, să citească Scripturile, să se spovedească, să facă fapte bune. El s-a cantonat în cele exterioare, într-o lume care trece foarte repede”.

Crucea Transilvană pentru ctitorii bisericii din Cojocna

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Georgel Rednic dar și pe fostul preot, părintele Petru Cotârlă, care acum slujește în parohia clujeană Făget.
De asemenea, ctitorilor principali ai bisericii, familia Gheorghe și Maria Lăzanu, le-a fost oferită distincția „Crucea transilvană”. „Am ajutat în ultimii zece ani ca să se realizeze această biserică în memoria bunicului meu, care a fost preot în comuna Mânzați din Moldova și ținând cont de faptul că soția mea este din Cojocna. Împreună cu familia am sprijinit cât am putut această construcție și sper ca ea să ajute la răspândirea credinței în Cojocna și tot mai mulți credincioși să vină în această biserică și să o sprijine în continuare”, a precizat ctitorul Gheorghe Lăzanu. Totodată, Mitropolitul Clujului a înmânat diplome de aleasă cinstire celor care s-au implicat în construcția locașului de cult.

Moaștele Sfinților Cuvioși, scoase spre închinare

Credincioșii prezenți astăzi la slujba de sfințire a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Cojocna s-au putut închina la moaștele Sfinților Cuvioși, aduse de la Mănăstirea Sf. Teodosie, din Betleem, Tara Sfântă. Racla cu oseminte a fost primită anul trecut și a fost așezată în biserica veche a parohiei, monument istoric, ce datează din 1796. Lucrările la noua biserică din localitatea Cojocna, târnosită astăzi, au început în anul 2000. „Această biserică a fost o necesitate a vremurilor de după 1989. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1997 iar lucrările efective la zidirea acestei biserici au început abia în anul 2000, pe vremea părintelui Emil Șomodean. În anul 2001 s-a ajuns la cota zero, iar din 2001 părintele Petru Cotârlă a ridicat biserica ce a fost finalizată în 2007. Din 2010 am avut misiunea de a duce la îndeplinire finalizarea lucrărilor de finisare ale bisericii, atât în interior cât și în exterior, dar și la casa parohială ” după cum a precizat părintele paroh Georgel Rednic.

Grigore Sâmboan, Sursa: Radio Renasterea