Criza din Ucraina şi tensiunile cu Moscova ar putea determina NATO să ia în calcul o prezenţă militară permanentă în statele membre din Europa de Est, a declarat marţi generalul Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO în Europa.

„Urmărim îndeaproape evoluţia evenimentelor dramatice din estul Ucrainei şi suntem îngrijoraţi de situaţia locuitorilor din regiune”, a afirmat generalul Breedlove, la Ottawa.

Întrebat dacă situaţia din Ucraina ar putea duce la o prezenţă militară permanentă a forţelor NATO în Europa de Est, el a răspuns: „Cred că trebuie să analizăm o astfel de posibilitate”.

„Ar mai trebui să evaluăm disponibilitatea şi poziţionarea forţelor noastre, pentru a fi în stare să răspundem la această întrebare”, a adăugat el.

Sursa: Mediafax