Opera Naţionala Română îi invită pe copii în universul fascinant al teatrului liric, joi, 15 mai, de la ora 10.00, la spectacolul Cenuşăreasa de Gioacchino Rossini. Spectacolul e realizat în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Micii spectatori vor avea ocazia să afle o parte din misterele din fosa orchestrei şi din spatele cortinei uriaşe şi se vor bucura de o operă clasică îndragită, în care vor fi chemaţi să participe în mod activ.

La Cerentola (Cenuşăreasa), care a avut premiera la Teatrul Valle din Roma în anul 1817, e o operă în două acte după un libret de Jacopo Ferreti, inspirat din basmul cunoscut al copilăriei. Pentru spectacolul de la Cluj, cea care a pregătit libretul e Dalma Kovacs (foto), masterand în anul al II-lea la Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, la secţia dirijat, care va modera şi spectacolul de joi.

Dalma ne-a povestit că a fost inspirată în lucrul cu copiii de cele trei surori ale sale mai mici. Tânăra dirijoare nu se află la primul spectacol educativ pe care îl moderează, dar acesta este primul spectacol educativ de operă. Ea povesteşte i-a luat foarte mult timp pregătirea libretului şi a elementelor de atragere a copiilor în spectacol.

„A fost un vis foarte mare al meu să fac astfel de concerte educative. Speranţa mea e că aceşti copii vor fi familiarizaţi cu muzica aceasta”, spune Dalma.
Ea declară că mentorul ei e Ştefana Ţiteica, violonistă în orchestra Radio din Munchen, îndrumător în programul de educaţie muzicală pentru copii DoReMi Start!, derulat de Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare nr.14, deschisă de luni până vineri între orele 11.00-17.00, şi cu o jumătate de oră înainte de spectacol, la preţul de 10 lei.

Dalma ne va povesti cum a lucrat la libretul pentru „La Cerentola” şi cum se va derula spectacolul în emisiunea Plus Cultura de miercuri, 14 mai, după ora 21.00.

Ioana Bindea, Sursa: Radio Cluj