Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli identificate la mai multe autorităţi locale în derularea proiectelor din cadrul programului „Schi pentru România”, în perioada 2009-2013, coordonat de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale.

Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Cluj, consiliile locale din Vulcan, Petroşani, Cavnic, Borşa, Predeal, Borsec şi Azuga sunt pe lista „neagră”.

Potrivit Mediafax, inspectorii acuză că au fost alocate fonduri fără clarificarea situaţiei juridice a terenurilor, achziţionate echipamente neîncorporate în obiective, plătite echipamente neidentificate la faţa locului, schimbată destinaţia fondurilor de către unele autorităţi locale, atribuite ilegal contracte.