Europarlamentarul PSD Corina Crețu, Vicepreşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a participat, pe parcursul campaniei electorale, la mai multe întâlniri cu electoratul în zona Ardealului.

“Momentul 25 mai 2014 este extrem de important pentru viitorul european al României. Am vizitat zeci de localități și am întâlnit, în aceste zile, mii de oameni, cărora le-am spus că cei 32 de viitori reprezentanți ai țării noastre la Bruxelles trebuie să fie oameni capabili, care vor reprezenta România cu demnitate și cu mândrie. Europarlamentarii sunt, de fapt, ambasadori ai României, iar noi, cei din Alianța PSD-UNPR-PC, am demonstrat că putem reprezenta interesele țării și ale cetățenilor români, așa cum vom face și în viitorul mandat. Ne vom bate pentru drepturile lucrătorilor români și vom prezenta România așa cum este ea, luptându-ne cu cei care ne denigrează, fie că aceștia sunt din țară sau din afara ei”, a declarat Corina Crețu.

“Cei șapte ani de când România a devenit membră a Uniunii Europene au fost benefici pentru țară și au ajutat la dezvoltarea comunităților locale și a României în ansamblul său. Aderarea la Uniunea Europeană a fost un moment extrem de important pentru noi, ca țară. Și am ajuns aici mulțumită social-democraților europeni, care ne-au susținut încă de la bun început”, a mai spus europarlamentarul PSD.

Corina Crețu a vizitat mai multe localități din județele Sălaj, Satu Mare și Cluj, printre care localitățile Bonțida, Iclod, Gherla, Luna, Câmpia Turzii, Turda, Huedin, Florești și Baciu, precum și municipiile reședință de județ, Zalău, Satu Mare și Cluj-Napoca.

“Este extrem de important ca românii să se prezinte la urne pe data de 25 mai și să voteze cu cei care pot reprezenta România cu demnitate și cu mândrie la Bruxelles”, a declarat europarlamentarul PSD la finalul vizitelor sale.