Crimeea este o zonă cu o natură deosebită, cu monumente de civilizaţie antică, kilometri întregi de plajă, faleze impresionante, peşteri misterioase şi, fireşte, mare cu apă caldă.

Anual, sute de mii de turişti aleg peninsula crimeeană pentru a se relaxa şi a se trata. Nu e de mirare, deoarece în Crimeea se simt confortabil atât copiii, cât şi adulţii.

Fireşte, deocamdată Crimeea nu poate fi comparată cu staţiuni de renume mondial. În Crimeea nu este greu să-ţi găseşti un acoperiş deasupra capului: străzile sunt pline de anunţuri în care se propun variante de cazare după buzunarul fiecăruia. Cel mai adesea este vorba despre apartamente de tipul celor care se închiriază în Bulgaria sau Muntenegru.

În ultimii 20 de ani, autorităţile ucrainene nimic măcar nu au încercat să aducă îmbunătăţiri staţiunii, s-o facă mai civilizată, declară Vladimir Djaralla, politolog din Crimeea.

„Nici măcar nu s-a discutat problema dezvoltării regiunii. Drept urmare, s-a distrus un sistem unic de turism medical. Dar nici turismul obişnuit nu este într-o stare mai bună. În pofida faptului că în Crimeea vin să-şi petreacă concediul milioane de persoane, acest lucru nu a adus venituri regiunii. Totul s-a făcut la nivel de interes privat”.
Experţii ruşi preconizează că în acest an va creşte numărul excursiilor organizate în Crimeea. Turiştii preferă să cumpere sejururi care includ cazare la hotel şi bilete de avion. Este mai greu să se ajungă de unul singur în peninsulă. Calea terestră prin Ucraina a fost închisă din cauze cunoscute, dar turiştii se mai pot folosi de feribot prin Strâmtoarea Kerci. Din mai, numărul curselor aeriene s-a dublat. Iar în viitorul apropiat va creşte şi numărul navelor. În perioada concediilor se vor putea folosi de transportul cu feribotul în jur de 2 milioane de persoane. În peninsulă vor zbura mai des şi avioanele.

Sezonul turistic în Crimeea s-a deschis deja. Se aşteaptă ca anul acesta în peninsulă să ajungă în jur de 3 milioane de turişti. Fireşte, nu se poate comparat cu cei 8 milioane de turişti din perioada sovietică. Însă de acum Crimeea va face concurenţă altor staţiuni, de exemplu din Turcia. Potrivit datelor Rosturism, anul trecut, acolo şi-au petrecut concediul aproximativ 3 milioane de ruşi.

NapocaNews