De circa un an de zile pe străzile marilor oraşe din România eşti abordat pe stradă de tineri frumoşi îmbrăcaţi care îţi oferă să cumperi o carte editată în condiţii grafice excelente, tipărită în Federaţia Rusă, cu un titlu simbolic: „Istoria neamului românesc”. Curiozitatea m-a pus să cumpăr cartea, care arată ca un album şi costă doar 60 de lei. Lucrarea „Istoria neamului românesc” este scrisă de un istoric puţin cunoscut, Liviu Florian Dogeanu şi a apărut la Editura Roossa din Moscova. Din informaţiile pe care le deţin cartea este finanţată de un institut din Rusia similar ICR de la Bucureşti. Colectivul redacţional este pur sânge rusesc şi format din nume necunoscute pentru noi, ca V. Borşcev, A. Vorobiova sau D. Pronin. Cartea am lecturat-o cu deosebită atenţie, cu ochiul format de vultur al istoriografiei româneşti. Surpriza mi-a fost mare. În legătură cu vechimea locuitorilor în spaţiul danubiano-pontic, cu importanţa dacilor în istorie, războiele daco-romane, sau formarea poporului român, cartea parcă e scrisă de PP Panaitescu, N. Iorga, Vasile Pârvan sau CC Giurescu. În legătură cu rolul ţărilor române în apărarea creştinătăţii împotriva expansiune otomane cartea repetă tezele arhicunoscute ale istoriografiei noastre de la V. Papacostea, D. Prodan la Ştefan Pascu. Mai mult, Mihai Viteazul e prezentat ca un unificator al românilor la 1600, nu ca un mercenar habsburg cum o face Lucian Boia, încă profesor la Universitatea din Bucureşti. Şi perioada fanariotă e corect prezentată, ca o etapă de reforme administrative.

Şi totuşi, undeva în subsidiarul cuprinsului se observă o uşoară influenţă rusească, mai degrabă în iconografia cărţii, decât în interpretarea textului istoric. Începând cu D. Cantemir se laudă rolul domnitorului moldovean în realizarea pactului cu Petru cel Mare la Iaşi. Se insistă pe rolul războiaelor ruso-turce pentru eliberarea creştinilor din Ţările Române şi Balcani. Se arată rolul de ofiţer rus medaliat de ţar al lui Tudor din Vladimiri, în Revoluţia de la 1821. Se scoate în evidenţă subtil rolul civilizator al Rusiei prin Regulamentul Organic de la 1830, ca primă constituţie a principatelor române sau rolul generalului Kiseleff în modernizarea legislativă şi edilitară a Ţării Româneşti. Cartea nu neagă că Rusia ne-a luat Basarabia la 1812 şi că este pământ românesc. Propaganda istoriografică rusească între coperţiile acestui album istoric despre trecutul românilor se păstrează în limitele ştiinţei, doar că pe lângă imaginile arhicunoscute din manualele noastre şcolare inserează tablouri cu personalităţi ale istoriei Rusiei, care au avut legătură cu ţările române: Alexandru I, împărat al Rusiei, tablou de Franz Kurjger; Asaltul asupra fortăreţei Akhaltsikhe din 1828, care a permis eliberarea comerţului principatelor române din chingiile otomane spre Rusia şi Occident; Asediul oraşului Oceakov, 6 decembrie 1788; Episod din Războiul ruso-turc, 1828 – 1829; Pavel Kiseleff de Franz Krujger; Asalt pentru străpungerea fortăreţei lui Baiazid, 8 iunie 1877; Intrarea marelui prinţ Nicolae în Târnovo, alături de preoţii ortodocşi la 1877; predarea Nicopole, 1878 etc. Cartea se încheie apoteotic cu înfăptuirea României Mari, datorită alianţei cu Rusia din primul război mondial.

istoria-neamului-romanesc-197253

E interesant din această carte, că aduce nuanţe ruseşti în cercetarea trecutului modern al poporului român şi evidenţiază rolul Rusiei în câteva momente importante a istoriei noastre: D. Cantemir, războaiele ruso-turce de la 1700 la 1877; revoluţia de la 1821, liberalizarea comerţului în urma tratatului de la Adrianopol, în 1829; Regulamentul organic, 1830, legile lui Kiseleff, războiul de independenţă de la 1877 şi alianţa din marele război de la 1914 – 1917. „Istoria neamului românesc” tipărită la Moscova e o interpretare „rusească” a istoriei noastre în care se pune în lumină prin subsidiar în mentalitatea colectivă şi rolul Rusiei la modernizarea statului român şi în formarea României Mari la 1918. Aş fi curios să aflu dacă o editură dintr-o capitală a marilor noştri aliaţi declarativi din NATO sau UE au tipărit o istorie a neamului românesc, în condiţii grafice excelente, în care să se evidenţieze rolul românilor în Europa, ca apărători ai creştinătăţii şi civilizaţiei europene, şi să se laude formarea României Mari la 1918. Până în prezent, din presa germană, anglo-saxonă sau franceză am citit că românii sunt un popr şi o ţară de mâna a doua în Europa, că suntem cerşetori şi că rrom vine de la român. Cărţi să scoată un institut german, englez sau francez despre istoria noastră adevărată nu ştiu să fi apărut, eventual revizuiri istorice gen Lucian Boia, că Transilvania e pământ unguresc şi ţara lui Dracula, iar românii au ajuns pe teritoriul actual undeva prin secolul XIII/XIV, păcat că suntem ortodocşi şi nu am trecut cu toţii la catolicism, ca apoi să funcţionăm ca protestanţii din etica lui Max Weber.

Ionuţ Ţene