UE „a devenit de neînţeles” şi trebuie „să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea”, a declarat luni preşedintele francez, François Hollande, a doua zi după alegerile europarlamentare soldate în Franţa cu un succes important al extremei drepte, relatează AFP.

„Europa a devenit (…), sincer să fiu, de neînţeles, chiar şi pentru state”, a spus François Hollande.

„Aşa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, şi să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea”, a adăugat el.

Uniunea Europeană „a reuşit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (…), dar cu un preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja popoarele”, a declarat preşedintele francez.

„Mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritare sunt creşterea, crearea locurilor de muncă, investiţiile”, a continuat el.

În opinia lui Hollande, „Europa nu poate să meargă înainte fără Franţa, iar viitorul Franţei este în Europa”. „Eu sunt european”, a spus el. „Datoria mea este să reformez Franţa şi să reorientez Europa”, a subliniat Hollande.

Triumful Frontului Naţional din Franţa, care a înregistrat un scor istoric de 25,4% în alegerile europarlamentare de duminică, este apreciat ca un seism politic ce simbolizează ascensiunea extremei drepte şi eurofobilor în Uniunea Europeană, chiar dacă dreapta conservatoare a obţinut cele mai multe mandate în Parlamentul European.

Sursa: Mediafax