O formidabila parabola realizeaza Alfonso Cuarón prin filmul Gravity (2013), o superba replica data celor care vad salvarea omenirii in cosmos, intr-o existenta intergalactica. Toate filmele SF merg pe ideea acestei evadari a omului de pe pamant, in momentul cand el este atins de o inevitabila catastrofa. Insasi existenta post-apocaliptica nu are alta solutie decat evadarea in cosmos.

Dar Alfonso Cuarón, nascut in Mexico City, care a fost, inainte de a deveni regizor, astronaut, iar experienta sa se vede in acest film, are o alta idee. El crede ca singura salvara a omului este pamantul, casa in care s-a nascut, matricea divina care i s-a dat dintru inceputuri.

In Gravity, Cuarón inverseaza din start temenii existentei. Aici, cele doua personaje ale filmului, Ryan Stone (Sandra Bullock) si Matt Kowalski (George Clooney), sunt evadate demult, se afla in cosmos, el este astronaut, iar ea inginer medical, impreuna lucreaza sa se salveze, dupa o catastrofa care a distrus legatura lor cu navele de pe orbita. Ryan este un medic foarte bine calificat în domeniul bioingineriei, dar se afla la prima sa misiune în spaţiu, alături de veteranul astronaut Matt Kowalsky, pentru ultima dată la comanda unei nave înainte de pensionare. Însă în timpul unei misiuni de rutină în afara navetei, se întâmplă un dezastru. Naveta este distrusă, lăsându-i pe Stone şi Kowalsky complet singuri – legaţi unul de altul şi de nimic altceva, descriind spirale în întuneric. Tăcerea insuportabilă le spune că au pierdut orice legătură cu Pământul şi orice şansă de a fi salvaţi. Pe măsură ce frica se transformă în panică, cu fiecare gură de aer se consumă puţinul oxigen rămas. Însă singura cale de a ajunge acasă este aceea de a înainta prin terifianta întindere a spaţiului. Ei comunica prin casti, se straduiesc sa intre in navele avariate, dar dupa cateva incercari, ea se rataceste in spatiu, el o salveaza, dar la o noua incercare, Ryan se va incurca in firele de deasupra navei, Kowalsky nu mai poate sa o salveze decat daca i-ar rupe un picior, de aceea el se sacrifica si isi da drumul in spatiul infinit, pentru ca ea sa traiasca. Ramasa singura, Ryan reuseste sa intre intr-o nava, apoi sa o porneasca si sa se propulseze in spatiu.

Prima reusita este cu o capsula ruseasca, fiindca nava este Saiuz, iar pe bordul ei de comanda vedem o icoana bizantina. Insasi viziunea ei, intr-o stare de abandon, de sfarsit, este ruseasca, in sensul ca Ryan il vede pe el, pe Kowalsky, venind langa ea si dandu-i sa bea vodka dintr-o sticla, dar cand ea intinde mana sa ia sticla, nimereste in gol, fiindca in acel loc nu era nimeni. Ea a visat ca e Kowalsky. Reuseste pana la urma sa se catapulteze din nava Saiuz si nimereste pe alta platforma cosmica, intr-un alt spacewalk, dar, dupa statuia budista din interior, ne dam sema ca e o nava chineza. Si indicatiile pe care le gaseste acolo sunt tot in limba chineza. Asa ca nu are de facut decat sa apase pe butoanele de comanda la intamplare, ceea ce declanseaza o pulverizare generala a complexului, ea ramanad imobilizata in capsula de comanda, care tasneste in spatiu ca un meteorit in flacari. Tot cerul e brazdat de astfel de forme aprinse, aerodinamice.
Capsula in care se afla Ryan se indreapta vertiginos spre pamant, dupa cum observa ea prin hublou formele cunoscute ale pamantului. Prabusirea este inevitabila. Dar, apasand pe un buton, deodata simte ca nava isi micsoreaza viteza. Din exterior, vedem ca s-a deschis parasuta cu care e dotata. Si capsula aterizeaza pe pamant, intr-un lac, in care vedem broaste. Deci pe pamant exista viata, nu asa cum credea cand se afla cu Kowalski si faceau apel la pamanteni, la centrul „Houston”. Ryan este acum in pericol de a se ineca, fiindca a intrat odata cu capsula sub apa, dar pana la urma ea dovedeste ca este o buna inotatoare si reuseste sa iasa din capsula, la suprafata, si sa ajunga la mal. Unde ramane prabusita. E franta. Abia se ridica si incearca sa mearga, face primii pasi. Asa cum Neil Armstrong a facut primii pasi pe luna, aici omul face primii pasi pe pamant.

Pamntul este un miracol. Dupa viata traita in imponderabilitate, dupa minute in sir de incertitudine, dupa ce vezi ca in cosmos viata omului este total improprie, atinsa de o singuratate galactica, pamantul ne apare deodata ca o fericire, ca adevarata salvare a omului. Omenirea, din situatia ei extraterestra, are sansa de a fi salvata de pamant. Pamantul e minunea. Dovada ca Ryan, cand ajunge la mal, cand atinge pamantul, malul primordial, ia in pumni mal si il strange la piept ca pe o mare iubire. El, pamantul, e fericirea omului. El trebuie aparat, ocrotit. Inca nu exista un elogoiu mai fantastic adus pamantului, implicit vietii. Numai Gopo, in Homo sapiens (1960), a mai creat o asemenea metafora a genezei.
Sandra Bulock a fost nominalizata in acest rol pentru premiul de interpretare feminina, pe care il merita, fiindca ea intruchipeaza drama omului ratacit in cosmos si o joaca cu o traire potrivita, sfasietoare. Desi e invaluita in costumele de astronaut, invaluita de sofisticaria tehnica specifica a navelor cosmice, actrita reuseste sa transmita o coplesitoare umanitate. Umanitatea si firescul sunt caracteristicele Sandrei Bullock, pe orice palier s-ar afla. Disperarea de a nu muri, vointa de a trai sunt exceptional jucate de actrita. Lunga si chinuitoarea asteptare, ce crede ca o va duce inevitabil spre moarte, seamana cu cosmarul pe care il traieste eroul (Robert Redford) din All is lost (2013), un om care infrunta singur oceanul, mai ceva decat in Batranul si marea, dar in acest spirit hemingwayan.

La noi Gravity circula cu titlul Misiune in spatiu, foarte neinspirat, fiindca nu are nici o legatura cu ideea filmului lui Alfonso Cuarón, dimpotriva, e un cliseu aplicat la orice poveste care se petrece in cosmos. Se putea gasi zeci de adaptari mai potrivite, ca „Pierduti in spatiu”, „Singuri in spatiu”, „Captivi in spatiu”, dar cel mai potrivit era exact titlul filmului, Gravitatie, fiindca eroii sunt lipsiti de gravitatie, ce le lipseste este tocmai gravitatia, ei valseaza nebuneste in imponderabilitate, iar efectele pe suportul 3D, pe care e facut filmul, sunt colosale. Dovada ca Gravity a fost incununat cu un Oscsr pentru efecte speciale, dar si cu alte 6 premii Oscar, pentru regie, imagine, montaj, muzica, sunet, mixaj de sunet, plus inca trei nominalizari, pentru cel mai bun film, cea mai buna actrita, cel mai bun decor.

Gravitatia este sinonima cu pamantul, fiindca numai pe pamant exista asa ceva, ea da gravitatea (alt sens al lui gravity) necesara existentei, ea face posibila viata si echilibrul materiei. Teoria relativitatii, ca si legea atractiei universale, se baseaza pe gravity. Ea e focusul substantei, a ceea ce inseamna greutate. Fara greutate, nu exista gravitate, nu exista pamant, al carui centru atrage tot ce misca deasupra lui. Datorita lui gravity, luna se roteste imprejurul pamantului, iar sistemul pamant-luna in jurul soarelui. Universul insusi nu poate exista fara fortele gravitationale care misca galaxiile. Dar Alfonso Cuarón se ocupa de om, de salvarea omului, care in spatiul intergalactic are un destin, iar pe pamant altul. Pe pamant este adevarata lui salvare. Este si ideea lui Tarkovsky din Solaris (1972).

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York