Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele patru luni a scăzut cu 14,36%, la 8.889, de la 10.379 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În luna aprilie un număr de 2.089 de firme au intrat în insolvenţă, faţă de 2.115 în martie, 2.631 în februarie şi 2.054 în ianuarie, arată datele ONRC.

În Bucureşti, Bihor şi Prahova au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele patru luni ale anului – 1.566 (în creştere cu 7,04% faţă de 2013), 565 (cu 12,1% mai multe decât în ianuarie-aprilie anul trecut), respectiv 455 firme (+63,08%).

La nivel naţional, în 27 de judeţe au fost înregistrate scăderi ale numărului de insolvenţe, cu procentaje de la 5,31% la 74,18%.

În Călăraşi, Neamţ şi Sălaj au fost raportate cele mai puţine firme care au intrat în insolvenţă în primele patru luni – 35, 57 şi, respectiv, 52 cazuri.

Cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 3.353 intrând în insolvenţă, în scădere de la 3.625 în 2013, dar şi cele din construcţii – 1.181, comparativ cu 1.447 în primele patru luni ale anului trecut, şi din industria prelucrătoare – 953, în scădere de la 1.162.

Anul trecut au intrat în insolvenţă peste 29.500 de companii, astfel că de la declanşarea crizei circa 130.000 de firme au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile.

De asemenea, în primele patru luni a fost suspendată activitatea pentru 6.361 de firme, cu 28,58% mai puţine decât în intervalul similar din 2013.

Pe de altă parte, înfiinţările de noi firme s-au redus cu 10,86%, la 38.109. Cele mai multe firme înmatriculate în ianuarie-aprilie sunt în domeniul comerţului, respectiv 12.850, în scădere cu 6,2% faţă de anul trecut. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4.044) şi construcţiilor (3.089).

La finalul lunii aprilie erau active circa un milion de firme.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.05.2014