Dacă ieri v-am prezentat un candidat la europarlamentare care vrea să impună Parlamentului European ca românii să fie cazaţi gratis în Occident, până-şi găsesc de muncă, astăzi revenim cu un candidat care se luptă cu corectitudinea politică: Iulian Capsali. Un domn cu barbă, care însă nu vrea ca Europa să ajungă să fie condusă de doamne cu barbă!

Domnule Capsali, vă văd om cumsecade, ce căutaţi în politică?

Am observat reacția asta la mulți oameni cu care mă întâlnesc, unii dintre ei vehemenți împotriva valorilor mele, alții precauți, alții pur și simplu curioși. Și, după ce mă cunosc, încep să-și dea seama că n-am stofă de politruc. Conceptul ăsta că oamenii cumsecade sau creștinii n-au ce căuta în politică mi se pare simpatic. Politica ar trebui să fie locul celor fără scrupule, iar ăştia mai de treabă să fie profilactic feriţi de machiavelisme. Membrii a 26 de asociații și organizații non-guvernamentale s-au săturat de optica asta și mi-au dat un mandat ca să-i reprezint. Am semnat un Memorandum, mi-am luat niște angajamente. E treabă serioasă, monşer!
Nu priviţi cu ochi buni Parlamentul European şi totuşi intenţionaţi să ajungeţi acolo. Vreţi să înfruntaţi răul în sălaşul lui, adică după un Daniel în groapa cu lei să fie şi un Iulian în groapa cu euro?
De ce nu Hercule curăţând grajdurile lui Augias? – ca să fim puţin mitici. Într-un fel, păstrând, bineînţeles, proporţiile, asta se poate transforma într-o osândire în societatea în care trăim, aşa cum Daniel a fost aruncat în cuşca leilor. Adică să afirmi că familia și copiii trebuie să fie crescuţi de o mamă și de un tată, nu de doi taţi sau două ori trei mame (cum recent s-a întâmplat în Marea Britanie) nu îţi poate decât aduce oprobiul public. Pe siturile gay din SUA am apărut nu ca un tată de familie din cartierul Tei, ci ca un popă milionar care stă împotriva fericirii unor oameni ce vor să-şi facă nişte „familii“ mai cool. Aşa că, la milioanele mele, nişte euro pot să pară un moft pentru un excentric habotnic care îşi ţine familia în trei camere de bloc ca să-şi folosească resursele financiare în lupta cu femeile cu barbă sau cu bărbătuşii nubili. Nu e cazul.

De ce n-aţi candidat la alegerile pentru Parlamentul României, că la noi sunt mai mulţi draci de scos decât din Parlamentul European?

Chiar crezi asta? Pe lângă madam Ulrike Lunacek, europarlamentar austriac din grupul ecologiștilor, cred că guzganii autohtoni sunt picături de rouă pe florile răului. Răspunsul e cât se poate de simplu: Uniunea Europeană, prin multitudinea ei de lobiști de excepție, ajunge să ne impună în mod totalitar niște norme sociale obligatorii care se manufacturează în Parlamentul European. Dacă trec de vot, rapoarte ca Zuber, Lunacek și Estrela (de care nu s-a auzit nimic în media, a propos) se transformă în legi pe care suntem obligați să le aplicăm. Nu pot forța întreaga societate să le adopte standardele într-o dictatură a confuziei morale. Dracii noştri faţă de ai lor, este adevărat,nu au ştaif.

Nu e cam fundamentalistă treaba asta cu „candidatul ortodoxiei“? Dacă lumea începe să voteze pe căprării şi ne trezim la Strasbourg şi cu reprezentantul iubitorilor de pisici sau al băutorilor de bere?

Dar cetăţenii votează pe căprării. Asta sunt partidele de astăzi, nişte căprării destul de ambigue. Ştiam că sunt „candidatul preoţilor“, după cum a titrat o jurnalistă excedată de efuziuni sentimentale faţă de popi. Acum sunt ridicat în grad, reprezint toată ortodoxia. Mâine o să reprezint bărbaţii heterosexuali, indiferent de religie şi – posibil, la cum merge treaba – indiferent de sex. Băutorii de bere sau iubitorii de pisici nu cred că militează pentru prezervarea ființei noastre, a identităţii şi pentru alte fantasme desuete. Sunt mai degrabă transfrontalieri. Dar deja iubitorii de pisici au partid pe Facebook şi cred că vom avea surprize din partea lor în legislatura viitoare.

Spuneţi că trebuie să avem şi un candidat ortodox, deoarece suntem o ţară ortodoxă. Păi şi Iranul a avut un ayatollah, că e ţară islamică, şi-aţi văzut unde s-a ajuns. E corectă abordarea?

Am vrut să propun ca ţara noastră ortodoxă să aibă numai candidaţi cu ochi albaştri, dar pare că nu am avut succes. N-ați văzut sondajul ăla de dată recentă, din care reieșea că românii își doresc conducători cu credință în Dumnezeu? Ne încălzim de mulţi ani la flacăra violet. Avem candidaţi care îşi modelează credinţa în funcţie de peisaj. Sunt absolut convins că mulţi oameni politici ai noştri şi-ar pune şi turban, dacă ar cere conjunctura. Îmi imaginez câteva figuri care ar putea să fie perfect pitoreşti, mai ales şefi de partide. Dar stimabile politiciene locale în buricul gol şi cu şalvari credeţi că ar fi chiar ceva inimaginabil? Eu cred că politicianul român poate fi orice, dar hai să mai fim şi ceea ce suntem, adică ortodocşi. Avem voie?

Unde-i locul femeii: la butoanele aragazului sau la butoanele politicii?

Rolul ei este să fie acolo unde se simte bine, unde se simte împlinită. Comuniştii au făcut din femeie sondor, şofer de basculantă sau Elena Ceauşescu, femeia-plenară, Mama Naţiunii. Neoliberalii ne-au dat femeia CEO, Mama Corporaţiei. În politică avem astăzi femei în privinţa cărora bărbaţii de stat trebuie să facă eforturi spre a nu cădea sub farmecul lor. Mie îmi plac femeile care se simt împlinite, pentru că altfel o femeie poate să fie ca o furie. Nu e de glumă, cu femeia, să știți. Nici nu vreau să mai zic nimic, că-mi aduc aminte de Sfântul Ioan Gură de Aur și-mi vine să vi-l recomand.

V-aţi luat în beţe cu feministele, pentru că militaţi contra avortului. Chiar aşa, să nu mai aibă voie fetele să facă un avort mic înainte de bac?

Nu-mi propun să dau voia și nici să iau voia nimănui. Totuşi, într-o ţară în care, dacă se păstrează acelaşi ritm de spor natural, vom ajunge, conform studiilor, la 8 milioane de români până în anul 2100, daţi-mi voie să afirm că e necesară o politică solidă de consiliere pre-avort. Să prezumăm, aproape ipotetic, că ne-ar invada nişte bezbojnici și am porni război cu ei, război din care am rămâne doar 8 milioane de români. Ideea pare scandaloasă. Nu putem bagateliza asta, oricât am vrea. 25 de milioane de avorturi, în ultimii 55 de ani. Cât de „mic“ sună asta? Vedeţi, e și o inerţie la mijloc în această problemă a avortului. Eu nu vreau decât să protejez viața, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, în burtica mamei se află o altă fiinţă umană, distinctă, cu alt ADN, cu demnitate umană din momentul concepţiei. Și, ca să răspund mai aplicat, fetele despre care vorbiți mai au două variante: să învețe să nu ajungă aici sau să mai aștepte un an, până la bacul următor.

Teoretic, preoţii n-au voie să facă politică. Ştiu însă că aţi fost sprijinit de numeroşi prelaţi ortodocşi. Dacă se supără PSD-ul pe ei şi le taie daniile de Catedrală, pentru concurenţă neloială?
Asta o știți dumneavoastră din presă, nu de la mine. Eu am dat un interviu în care povesteam cum m-am dus să iau binecuvântare de la niște ierarhi cu care am o frăție duhovnicească de ani de zile și am ieșit candidatul Bisericii. Totuşi, când o autostradă de 50 de km costă 1 miliard şi 800 de milioane de euro, cred că o ţară atât de bogată îşi poate permite, indiferent de puterea politică, o Catedrală.

La Eurovision au triumfat, acum câţiva ani, nişte pletoşi care grohăiau, iar anul ăsta o doamnă cu barbă. Ce urmează?

Judecând după cât de repede s-au ars etapele, de la transsexuala Dana Internaţional la transsexualul androgin Wurst, probabil că anul viitor va câștiga o creatură transumană, cu ochi de Sauron și aripi de oțel, cu părul de Rapunzel și portjartiere roșii, stearpă, dar fertilă, cu rochie lungă din embrioni și cercei din avortoni. Urmează să cadă cortina.

O să se joace fetiţele în curând cu păpuşi cu barbă?

Da, eventual cu păpuși roz cu barbă albastră! Dacă trec rapoartele astea împotriva firii prin Parlamentul European și dacă mai acceptăm să renunțăm la ultimul pic de demnitate care ne-a mai rămas, în numele corectitudinii politice, copiii noștri vor învăța obligatoriu, la școală, că păpușile cu barbă sunt resurse educaționale. Să ne ajute Dumnezeu să n-ajungem acolo, că o să ne transformăm într-o națiune de pustnici. N-or să ne ajungă Carpații, câți o să vrem să fugim din calea ororii. Că mă bufnește și râsul, și plânsul când îi văd pe oamenii din spațiul public cu ce ușurință duc lupta altora, doar ca să pară „toleranți“. Vă spun eu, ăștia or să fie primii care se vor refugia în munți!

Sursa: Catavencu