Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a cedat marca ”U”, care era deţinută în exclusivitate de Walter, în baza unui contract de cesiune, primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Evenimentul a avut loc încă de săptămâna trecută şi a fost confirmat de primarul Emil Boc. Acesta a precizat că în zilele următoare instituţia pe care o conduce va face demersurile necesare pentru a înregistra marca ”U” la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) şi noul contract prin care primăria şi Consiliul Local sunt recunoscute ca fiind deţinătoarele de drept ale simbolului universitar.

Emil Boc a mai adăugat că se va căuta o formă legală pentru ca marca să poată fi cesionat pe termen scurt, de câte un an de zile.

Imediat după ce a mutat aproape întreaga echipă la Ploieşti, patronul Florian Walter a încercat să înregistreze la OSIM o nouă siglă ”U”, care semăna izbitor cu actuala emblemă.

Demersul afaceristului a eşuat, iar OSIM a refuzat înregistrarea noii sigle, pe motiv că adevărata marcă a Universităţii Cluj era deja înregistrată.

Şi Ana Maria Prodan a încercat să facă acelaşi lucru în 2012 când a intenţionat să mute întregul club la Buzău. Clonarea siglei”U” a eşuat şi în acest caz.

Paul Panait