In aceasta atmosfera razboinica, declansata de anexarea fortata a Crimeii la Rusia, cand toate tarile sanctioneaza Rusia, iar Rusia le infrunta pe toate, cand Ucraina se dovedeste vulnerabila si genereaza o noua scena de razboi, cand Republica Moldova cere amplasarea de turpe NATO pe teritoriul ei, cand spiritele din toate directiile sunt inflamate, cand maimutoiul de la Bucuresti se baga in ciorba, cheama rezervistii sub arme, angajeaza Romania pe o cale nefasta, sprijinindu-se de carjele UE si NATO, cand dreapta si stanga, din interior si din afara, asadar, cand toata lumea vrea razboi, in aceste conditii, deci, am revazut faimosul film al lui Oliver Stone, Platoon / Plutonul (1986), pe care il recomand si celor cu mintea infierbantata, sa vada ce insemana razboiul daca nu stiu, fiindca nu stiu, altfel nu s-ar aventura in afirmatii belice total hazardante si iresponsabile.

In Platoon este vorba despre dementa razboiului, absurdul de a ucide si de a fi ucis. Victime sunt intotdeauna cei inocenti. Oliver Stone face aceasta demonstatie pornind de la cazul unui tânăr american naiv, Chris Taylor (Charlie Sheen), care renunță la facultate și se inroleaza voluntar pe frontul din Vietnam. La sosire, el descoperă repede că prezența sa este neimportanta, fiind considerat in plus pentru ceilalți soldați, intrucat el e boboc, nu a luptat inca, in timp ce ei au intrat in foc, au simțit efectele luptelor. Plutonul lui Chris are doi subofițeri, unul total irascibil, prost-temperat, cu fata plina de rani cicatrizate, Robert Barnes (Tom Berenger), și celalalt mai plăcut, mai cooperant, Elias Grodin (Willem Dafoe). Soldatii au si ei simpatii diferite, iar conflictul din sanul plutonului se declanseaza atunci când are loc o crimă ilegal în timpul unui raid intr-un sat. Pe măsură ce războiul continuă, Chris e tot mai stresat, pana ajunge la un colaps psihologic. Și, în timp ce luptă pentru supraviețuire, el își dă seama curând că se afla in mijlocul a două bătălii, conflictul cu inamicul și conflictul dintre bărbații din plutonul lui.

Plutonul este format, normal, din razboinici naivi, jucati de actori foarte tineri, care aveau mai apoi sa devina, unii ditre ei, staruri. Principalii actanti sunt Keith David, Forest Whitaker, Francesco Quinn, Kevin Dillon, John C. McGinley, Reggie Johnson, Mark Moses, Corey Glover, Johnny Depp, Charlie Sheen, dar filmul numara un foarte mare numar de figuranti, pe rol de carne de tun.

Oliver Stone a realizat, cu un buget de doar 6 milioane de dolari, un film de mare efect (a avut in primul an de difuzare incasari de peste 135 milioane de dolari), fiindca aduce in prim-plan o latura mai putin cunoscuta a acestui razboi, cruzimea soldatilor americani, bestialitatea cu care ii tortureaza pe vietnamezi. Pana atunci filmele americane despre razboiul din Vetnam ii arata pe americani numai in postura de victime, aici ei sunt nu numai victime, dar si calai.

De fapt, Stone realizeaza apocalipsa pe pamant, un model de masacru, de lupta absurda, fara nici un ideal. Daca in Apocalypse Now (1979), Coppola incerca o parabola asupra destinului, luand ca pretext tot razboiul din Vietnam, Stone ne introduce direct in cosmarul luptelor, de un realism feroce. Una dintre batalii se duce pe ploaie, in mocirla. Ea aminteste izbitor de Batalia de la Calugareni, realizata de Sergiu Nicolaescu in filmul Mihai Viteazul (1971) in aceleasi conditii de mocirla, de balta, de sacrificiu absurd.

Si la Stone realitatea intrece imaginatia. Nimeni nu intelege de ce se duce acest razboi, de ce se ucid unii pe altii. Fiindca infruntatea este nu numai intre americani si vietnamezi, care se masacreaza reciproc in jungla Vietnamului, ci si intre americani, intre soldatii plutonui. Ba infruntarea dintre sergenti, declansata de uciderea fara motiv a unei femei care isi apara cu vorba fiul, duce la moartea unui dintre ei. In infruntarea din jungla, unul, cel mai ticalos, Barnes, il impusca pe celalalt. Razboiul face fiare din oameni, iar cine are o arma, nu se mai poate controla. Oliver Stone creeaza starea de delir, in care lupta devine o boala, o inclestare oarba, bezmetica, dusmanul e invizibil, e peste tot, mai ales sub pamant, in tot felul de gropi, totul terminandu-se cu un bombardament general. In timp ce Chris pleaca mutilat, el vede din helicopter craterul facut de bombe, iar in jur numai cadavre. E o imagine de infern. Insa aici nu e metafora. E realitate. Asa ceva a fost. Asa ceva s-a intamplat in Vietnam. Nmeni nu stie de ce. Care a fost cauza? Ce cautau americanii acolo si de ce vitnamezii s-au sacrificat pana la unul, oare de dragul comunismului, pe care il aparau?

Dar eu am fost in Vietnam, evident, pe timp de pace, am fost sa cumpar filme vietnameze pentru piata romaneasca de difuzare. Si am stat de vorba cu oamenii, care regretau razboiul, ii regretau pe americani, spuneau ca in timpul razboiului au dus-o bine, ca americanii le-au adus bunastare. Dar daca ii intrebai ce fel de bunastare, aflai ca una ilegala, fiindca ei regretau in special existenta cazinourilor, a traficului la negru, a bordelurilor. Razboiul le-a adus aceste noi realitati, pe care nu le aveau in societatea comunista, le-a adus libertatea de a exploata o alta nebunie, pe care un Michael Cimino a aratat-o in The Deer Hunter (1978), unde realitatea razboiului se suprapune peste ruleta ruseasca, rezultand o metafora terifianta.

Probabil ca razboiul este profitabil pentru fabricanii de armament si pentru declasati, pentru cei care nu cunosc bucuria creatiei, a artei, a spiritului, care se poate afirma numai in conditii de pace. Nebunii vor razboi, fiindca nu stiu sa faca altceva, decat sa distruga, sa ucida. Iar victimele sunt intotdeauna inocentii. Cauzalitatea crimelor are la baza inocenta, starea cea mai nevinovata a omului, o arma fara aparare. Si eroul din filmul lui Stone este intruchiparea inocentei. Si el vrea doar sa supravietuiasca infernului. Numai cine e de partea creatiei, a frumusetii, stie sa pretuiasca viata. Viata e mai importanta decat orice. A apara viata insa este mai greu decat a face bombe si a le folosi chiar si pe malul Marii Negre, cand mascariciul de la Bucuresti sta cu aliatii la un cazan cu ciolane si fasole batuta de Mazare.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York