Un astfel de articol va supara pe toata lumea fiindca azi, in Romania, la putere sunt veleitarii. O revista cu acest titlu cred ca nu poate sa existe din simplul motiv ca nimeni nu va recunoaste ca e veleitar, fiindca ea ar trebui facuta si scrisa de veleitari. Asa cum, de fapt, au ajuns mai toate revistele din tara. Nu mai sunt opera unor profesionisti, ci unor veleitari, facatori si cultivatori de veleitati. Deschideti orice revista, nu te mai atrage greutatea unui nume, care s-a impus in constiinta cititorilor, ci titlurile mari si pozele, daca se poate cat mai deocheate. Esti socat de felul cum un popor atat de talentat, cu talente la fiecare pas, a produs o presa lipsita de elementara expresie a talentului. E plata, plina de adjectivopatita, boala adjectivelor. Ai trece multe cu vederea, daca ar exista acele condeie sau acele voci care fac sarea si piperul unei reviste, unei emisiuni. Veleitarii s-au amestecat cu fouckyoucistii si ascensiunea lui Arturo Ui nu mai poate fi orpita!

Dovada ca toti veleitarii au ajuns sa aiba mare succes. Toti stricatorii de limba si minte semneaza editoriale. Emite presedintele o pasarica, toata presa ciripeste, se adapteaza la cufurelile alesului. El da tonul limbajului scandalos, injurios, fiindca in loc sa se ocupe de treburile tarii, ii vaneaza pe cei din jur, le da mereu lectii, da verdicte, ca si fiica-sa, fara sa se uite in oglinda, sa vada insasi fauna politica pe care a mosit-o. El este produsul unei societati cu guvernanti mincinosi si de scoliti cu studii veleitare. Fiindca realitatea este urmatoarea:

Dupa revolutie, numarul cel mai mare de cititori si scribi provine din randul veleitarilor, adica al celor care nu sunt profesionisti in ale scrisului, dar au microbul veleitatii, al unor pretentii nemasurate, considerand ca li s-a luat dreptul de a fi ziaristi sau scriitori, fiind porniti sa faca dreptate, sa puna lucrurile la punct, sa arate cine sunt ei. Cei mai multi veleitari a produs Eminescu, fiindca nu-i veleitar sa nu-si dea cu presupusul despre poet. Veleitarii detin niste „secrete” numai de ei tainuite si vin cu niste interpretari de te apuca mila. Sunt o pacoste pentru cultura, fiindca sunt multi. Insa armata de amatori in ale scrisului ii caleste pe adevaratii profesionisti, desi greul in istoria culturii cade pe umerii criticii, sa deosebeasca bobul sanatos din sacul cu neghina.

Dar nu ideile sau sensurile sunt boala veleitarilor, fiindca unii au idei grozave – vezi armata de forumisti recrutata din veleitari!, ci stilul sau lipsa de stil. Un veleitar se recunoaste imediat dupa frazele greoaie pe care le combina, dupa imposibila manuire a limbii, fiindca au o limba de lemn, cu un cuvant, dupa lipsa de talent. Iar aparitia Internetului a dat apa la moara acestui fenomen, a facut ca paznicul sa fie egal cu directorul intreprinderii. Oricine poate sa-si faca un Blog, ca Elena Udrea, de pilda, sau EBA, si se devina… scriitor! Dintr-o astfel de boala s-au recrutat noii scriitori ca Andreea Esca sau Mihaela Radulescu, ale caror fituici au intrat in manualele scolare in locul lui Cosbuc si Toparceanu! De, daca seful comisiei, dl. Niki Manolescu, are salabiciune pentru sexul slab al veleitarilor!

Lipsa de criterii in perceperea fenomenului a ajuns sa dea apa la moara tuturor nechematilor. E un fenomen de groaza, ca o invazie de lacuste. Un profesionist este recunoscut de breasla, de critici, duce o cruce mare pe spate ca sa-si impuna talentul. Dar un veleitar nu are nevoie de asa ceva. Daca el ajunge si cranic sau moderator la un post TV, dar mai ales in fotoliul de parlamentar, e un fleac sa devina… scriitor. Asa cum se numesc cei de la CFR, care scriu pe vagoane!

Internetul a introdus o confuzie a valorilor, fiindca rubricile profesionistilor sunt insotite de Forum, de rubrica de comentarii, care este terenul de nestavilit al veleitarilor, unde ei isi dau drumul la vale, fara frana. Si nimeni nu mai citeaste ce scrii tu, ci doar ce scriu ei, forumistii, veleitarii, fiindca cei care citesc sunt de-ai lor, din aceeasi plamada, o apa si un pamant, cu un limbaj otova, toti vorbesc aceeasi limba, nu au nuante, fiindca injuratura este arma lor principala.

Am trait aceasta experienta cand am scris la ziare.ro, trei ani, zi de zi. Si nu se poate imagina ce lectii am primit, cat nu mi-au dat toti profesorii pe care i-am avut in cele trei facultati absolvite! Nemaivorbind de injuraturi. Toate pacatele lumii mi-au fost atribuite. Am ajuns sa fiu spion al Mosadului, securist notoriu care mi-am turnat mama, antisemit, antirasist, sef de cuib, cu o familie degenerata, aproape un criminal la drumul mare, un spargator, mai ceva decat fratii Ioanid, evrei, care au semnat „Jaful secolului”!

Cand veleitarii se amesteca si cu fuckyoucistii, rezulta o nebunie greu de digerat intelectual, o adevarata cortina de fier, imposibil de strabatut. Din acest motiv, foarte multi profesionisti au renuntat sa mai publice, s-au retras, au lasat troaca cu laturi numai pentru politicieni si veleitarii lor fuckyoucisti. Cu aceasta categorie de scribi e imposibil sa lupti, mereu trebuie sa o iei de la capat, nu ai nici o sansa sa dovedesti ca ai dreptate, fiindca numai ei, veleitarii fuckyoucisti, au dreptate. Ei sunt arhidestepti, inteleptii lumii. Cunosc un veleitar, Erwin Bucariu, fost la „Scanteia” si ajuns la San Francisco, iar acest Buca, frate cu Bula, si-a facut un Blog si toate vechile lui sechele comuniste au devenit o voma, pe care o varsa in stanga si dreapta, acumularile lui de la „invatamantul politic” s-au transformat in zoaie de oftica, da lectii la toata lumea, a devenit un latrinar dintr-un disciplinat activist comunist. Cam de acest soi sunt veleitarii imbatraniti in rele. De cei ca Buca sa-si faca cruce romanii ca au scapat, dar ce te faci cu grosul ramas acasa, ca un balast, ca un cadavru imbalsamat? La capitolul politica mai ales, dar si la istorie sau morala, sunt prim-ministri. Am ajuns un popor de prim-ministri. Fenomenul e ca o lipitoare pe trupul tarii, dovada ca Romania nu mai poate fi calauzita din interior, fiindca veleitarii sunt la putere, ei sunt ca orbul lui Bruegel care conduce turma. Iisus inchide ochii cand vede ce s-a ales din pastorirea Lui.

Un mare actor american, Johnny Depp, 50 de ani, marturisea intr-un recent interviu ca, daca fenomenul „reality show” continua, in urmatorii 20 de ani superficialitatea devine stapana pe pamant, iar civilizatia este amenintata. Fenomentul „reality show” este model de veleitarism. Oameni fara talent, fara intelect, ajung vedete de masa. E suficient sa va uitati pe posturile TV de acasa, te sufoca veleitarii, in frunte cu moderatorii, care vaneaza numai „modele” pe masura. Vezi „Romanii au talent”, „Un show pacatos”, „La Ma(ga)ruta”, „Acces direct”, „Dansez pentru tine”, „Las Fierbinti”, emisiunile lui Calinescu si Dan Negru etc., etc. Sigur, mostra de veleitarism este „Profesionistii”, unde o spalacita isi da aere de calauza, iar o tara de la coada nevoilor a ajuns o oaza de „profesionisti”. Cred ca aceasta emisiune este rusinea planetei. Prostituarea si prostia s-au cocotat la toate posturile TV din tara.

Am vazut si aici, la New York, pe postul ABC, o emisiune de divertisment, „Dancing with the Stars” (copiata si la noi), dar participanii sunt autentice vedete, modele, precum multipla campioana de patinaj artistic Meryl Davis, o mare actrita, comediana de culoare, NeNe Leakes, marele olimpic Charlie White sau ateleta care a supravietuit masacrului de la Bosto n, Amy Purdy, o adevarata exceptie. Spectatorul urmareste cu interes o asemenea emisiune, fiindca are de la cine invata ceva.

Trist, in cazul fenomentului veleitar, e faptul ca nimeni nu observa gogoasa, nimeni nu se simte penibil, cred ca Voda nu se simte niciodata asa, ea se vede precum Cruella din poveste, ba ridicolul e cultivat fara oprelisti. Inainte presa il lua in tabarca pe Vanghelie, apoi pe Fecali, pentru agramatismul lor in gandire si vorbire, ca apoi ei sa devina staruri, presa sa nu mai poata trai fara ei. Sau fara EBA ori Elena Udrea, ieri semianalfabete, azi porta-voci ale unor directii de opinie. Si toata presa, incet, dar sigur, s-a autofecalizat! S-a bashineizat. Insusi liberalul Antonescu e pe muchie, cauta tot felul de formulari cu care sa intre in istorie, dar deja a intrat in istoria ridicolului (se da mare, ca a avut deja prim-ministru, face din Cotroceni sanatoriu etc.). Atmosfera generala e veleitara, orice mar sanatos se strica repede.

Ideea de veleitar are un sens peiorativ, dar noi trebuie sa vedem in ea si sensul dinamic, fiindca veleitarul e o categorie inevitabila a culturii, e prezent in ea din antichitate, de cand Socrate se lupta cu bagatorii de seama, care veneau in agora si ii dadeau lectii. Veleitarul reprezinta si un semn al libertatii, fiindca el nu se poate exprima decat intr-un regim democratic. Foarte multi oameni aveau ceva de spus, dar dictatura le-a pus pumnul in gura. Acesti oameni au adunat apoi necazul in sertar, scriind si iar scriind. Dupa revolutie, au inceput sa-si scoata maculatura din sertare si sa invadeze redactiile ziarelor si ale editurilor. Orice pensinoar veleitar din Romania cred ca are o carte, scoasa cu putinul adunat din pensie.

De fapt, dupa 1989 s-au constatat doua explozii nemaiintalnite: a defularii scatologice, toata arta fiind atinsa de microbul „fuck you”, al injuraturii, pe toate canalele si pe toate caile. Filmul mai ales, dar si teatrul, poezia, pictura, toate artele si-au dat in petec, au devenit purtatoare de virusi latrinari. O reactie la acest fenomen de descatusare, dupa dictatura, a venit din partea veleitarilor, a caror arma principala s-a constituit din apararea a ceea ce ei considera ca a fost uitat, desi ar fi sfant in cultura si istoria Romaniei. Veleitarul e un fel de Don Quijote, purtator al ambitiilor desarte, orb de sine, care lupta cu morile de vant considerand ca sunt balauri infioratori.

Evident, o astfel de revista, „Veleitarii”, ar trebui sa fie scrisa de veleitari, umpluta cu articole de-ale lor, ale celor constienti ca nu sunt profesionisti, dar au ceva de spus. E o sarcina dificila si pentru redactorul sef, sa aleaga acele articole care sa-i reprezinte pe veleitari, fara ca ei sa se supere. Dar trebuie sa inteleaga faptul ca nu e loc de nici o suparare, ca ei, veleitarii, fac parte din peisaj. Si decat sa circule clandestin, sa se infiltreze aiurea, sa se amestece acolo unde nu le fierbe oala, iata, au acum revista lor, unde se pot manifesta din plin, fara complexe. Condeie ca Esca, Raduleaca, Udrea, Bahmu, Oana, Bianca, Balanca et co isi au un binemeritat loc in aceasta revista. Aici ele pot sa dea lectii, sa-si dea poalele peste cap, fara sa-si justifice pretentiile. Adesea „stiintifice”, sufocate de citate, de trmiteri bibliografice. „Veleitarii” ar fi o revista care poate genera un mare succes. Fiindca e usor sa fii veleitar, sa indrugi verzi si uscate fara nici o grija, fara nici o responsabilitate sau respect pentru cititorul cultivat, cel mai greu e sa tii cumpana dreapta, sa nu cazi in extreme, sa nu te apuci sa dai lectii altora, sa nu o faci pe Don Quijote fara justificare.

As striga: „Opriti-i pe veleitari!”, dar vad cum mii de maini se indreapta navalnic sa-mi astupe gura. Cine sa-i opreasca? Nici ei, veleitarii, nu mai pot.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York