Oamenii se înalță la cer, la Dumnezeu, prin Harul Sfântului Duh, prin credință dreaptă și prin fapte bune, în fruntea cărora stau dragostea creștină, rugăciunea, milostenia, smerenia și pocăința. Prin acestea omul se înalță duhovnicește cu inima și cu sufletul până la tronul Preasfintei Treimi.

Hristos S-a înalțat!
Iubiți credincioși,

Biserica cea dreptslăvitoare a lui Hristos are un brâu sfânt și preafrumos cu care se încinge în fiecare an. Brâul acesta poarta pe el douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători sau praznice împărătești. Ele încep cu Buna Vestire și se încheie cu Înălțarea Domnului. Toate dumnezeieștile praznice care împodo­besc brâul de aur al Bisericii își au originea lor dogmatică și trainică în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și sunt intrate în cultul Bisericii Ortodoxe încă din primele veacuri creștine.

Dumnezeiescul praznic al Inălțării Domnului, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost proorocit cu 800 de ani mai înainte de către proorocul David în psalmi, prin cuvintele: Înalță-Te peste ceruri Dumnezeule, și peste tot pământul slava Ta! (Psalm 56, 7). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: Acest Iisus, Care S-a pogorât în cele mai de jos ale pâmântului, Acesta este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta măririi întru cele înalte (Efeseni 4, 9-10). Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a înălțat în cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Nimeni nu știe numărul cerurilor. Unii au spus că sunt șapte, alții au zis că sunt nouă, dar Sfânta Scriptură nu ne arată numărul lor. Nenumărate sunt cerurile și nemăsurat este Dumnezeu, cu vechimea, cu puterea și cu toată înțelepciunea. Așadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a înălțat astăzi de-a dreapta Tatălui, mai presus decât toate cerurile (Efeseni 4, 10).
Însă pentru ce S-a înălțat Domnul de pe pamânt la ceruri? Ca să ne trimită nouă pe Preasfântul Duh (Luca 24, 49). Același lucru îl spune și Sfântul Evanghelist Ioan: Trebuie să mă duc Eu, că de nu mă voi duce Eu la cer, nu va veni la voi Mângâietorul, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede (Ioan 14, 26; 15, 26; 16, 7). A doua pricină pentru care s-a înălțat Mântuitorul la cer este “ca să plinească rânduiala cea pentru noi”, cum scrie în con­dacul acestui prealuminat praznic. Și care este această rânduială? Răscumpararea lumii prin întruparea, pătimirea, moartea și Învie­rea Fiului lui Dumnezeu, cum zice Evanghelistul Ioan: “Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis în lume ca să răscumpere lumea prin EI” (Ioan 3, 16).
Deci L-a trimis Tatăl nu numai așa, ca să vină și să plece; ci cu o misiune mare pentru cer și pentru pământ, ca să mântuiască neamul omenesc. Și această misiune s-a împlinit azi. Pentru vinde­carea noastră a trebuit să sufere El răni și cu rănile Lui să vindece toate rănile noastre cele sufletești, adică păcatele, cum zice proorocul Isaia: Și prin ranele Lui noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 5). Biruința lui Hristos se desăvârșește prin Înălțarea Sa la cer. Deci “astăzi s-a împlinit rânduiala cea pentru noi”, adică misiunea cea mare pe care a avut-o Cuvântul lui Dumnezeu de la Tatăl, să vină în lume, să Se nască, să trăiască, să sufere, să moară și să învieze pentru noi; apoi să Se înalțe la cer de unde a venit. Aceas­ta este rânduiala pe care a plinit-o Iisus Hristos astăzi, în ziua de Înălțare, după sfatul cel veșnic al lui Dumnezeu-Tatăl.

A treia pricină pentru care S-a înălțat Mântuitorul la cer este ca să ne înalțe și pe noi cei ce credem în El, de pe pământ la cer, din iad în rai, din moarte la viață, precum Însuși zice: IarEu, când mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine (Ioan 12, 32). Oamenii se înalță la cer, la Dumnezeu, prin Harul Sfântului Duh, prin credință dreaptă și prin fapte bune, în fruntea cărora stau dragostea creștină, rugăciunea, milostenia, smerenia și pocăința. Prin acestea omul se înalță duhovnicește cu inima și cu sufletul până la tronul Preasfintei Treimi. Iar prin păcate și necredință, omul se coboară cu inima, cu mintea și cu sufletul, mai jos decât toată zidirea, adică în iad cu diavolii. Singura salvare a omului căzut în păcate este scularea lui prin pocăință, adică prin spovedanie, căință, canon și părăsirea păcatelor. Pocăința îl face mai alb decât zapada, îl ridică la cer, îl face asemenea cu îngerii și ajunge fiu al lui Dumnezeu după har, cum spune proorocul David: Eu am zis, dumnezei sunteți toți și fii ai Celui Preaînalt … (Psalm 81, 6).
Iisus Hristos S-a înălțat la cer, ca să gătească loc de veșnică odihnă celor ce fac voia Lui, după cum singur a spus ucenicilor Săi: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt … Mă duc să vă gătesc loc (Ioan 14, 2-3). Apoi s-a înălțat la cer ca să stea de-a dreapta Tatălui, să fie preamărit și să intre iarăși întru slava Sa, pe care o avea mai înainte de întemeierea lumii. Despre aceasta Se ruga Fiul către Tatăl în noaptea Cinei de Taină, zicând: Preamărește-MăTu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea(Ioan 17, 5).

În sfârșit, Mântuitorul S-a înălțat la cer ca să înalțe întru slavă trupul omenesc îndumnezeit, cu care S-a îmbrăcat prin întruparea din Fecioara Maria și care purta semnele suliței, ale cuielor și ale loviturilor primite în timpul mântuitoarelor patimi. Vedeți la ce slavă a fost înălțat omul? Din iad, de-a dreapta Tatălui întru mărire; din adâncuri, în lumina cea neapusă a Împărăției Sale.

(Arhimandrit Clopa Ilie, Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996, p. 22-24) via Doxologia