Prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, va emite, în 48 de ore de la comunicarea de către instanţă a sentinţei de arestare preventivă a lui Horea Uioreanu, ordinul de constatare a suspendării mandatului acestuia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi îl va transmite CJ.

Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, în conformitate cu art. 71 din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/ 2001, mandatul preşedintelui CJ Cluj se suspendă de drept în momentul arestării preventive.

„În momentul în care ni se va comunica de către instanţă luarea acestei măsuri, va fi emis un ordin al prefectului de constatare a suspendării mandatului, în termen de 48 de ore. Acest ordin îl vom înainta Consiliului Judeţean Cluj, iar consiliul se va întruni în şedinţă pentru a decide care dintre cei doi vicepreşedinţi va prelua atribuţiile preşedintelui”, a spus Vuşcan.

Curtea de Apel Cluj a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi ale oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

NapocaNews