În ultima vreme avem de-a face cu un desant al unor scriitori şi personalităţi române care locuiesc în SUA şi care ne dau lecţii cum să-i iubim pe americani, să ne batem cu ruşii şi ne spun de sus că nu este nicio mândrie să fim români. Unii ne dau lecţii cum să renunţăm la naţionalitate, ortodoxie şi cultura tradiţională, ca să devenim mai europeni, mai „cool”, mai catolici decât Papa de la Roma şi protestanţi pragmatici mai ceva ca Max Weber. Zilele acestea nici bine nu a coborât din avionul transatlantic scriitorul Norman Manea şi deja a oferit un inteviu larg în Gandul.info, în care desfiinţează tot ce ţine de românismul intim al poporului nostru.

Am citit câteva din cărţile lui Norman Manea şi nu am înţeles niciodată de ce are parte de o aşa presă culturală elogiosă. Scriitura românului plecat în exil prin anii 80 în ţara Unchiului Sam conţine romane firave şi fără conţinut dramatic, câteva cărţi autobiografice sau de eseuri fără substanţă. Nu spun că scriitorul este mediocru sau chiar fără nicio valoare, dar de aici până a fi propus pentru premiul Nobel pentru Literatură din partea poporului român este cale lungă. Norman Manea e un scriitor de condiţie culturală şi literară relativ modestă: ca termen de comparaţie e un fel de V.A. Urechia pe lângă Mihai Eminescu. Dar faptul că Norman Manea locuieşte, trăieşte şi scrie în noul imperiu universal de peste ocean, că are o origine evreiască îi oferă o aură nobilă, un ascendent autosuficent, lucru observat în cartea autobiografică „Întoarcerea huliganului”, care e scrisă destul de cursiv şi atrăgător, dar în care cu obstinaţie îi îndeamnă pe români să-şi pună cenuşă în cap. Pe acelaşi stil, dar în cadrul geopolitic complicat, în urma crizei din Ucraina, Norman Manea devine un recidivist al istoriei curente şi persiflează sentimentele patriotice ale românilor în cotidianul Gândul.info, care îi oferă cu generozitate un spaţiu fără contraziceri, într-un interviu libidinos cultural din partea unui reporter, ce îşi anulează, prin adulaţie, meseria de jurnalist. „Dacă vrei neapărat să-ţi bombezi pieptul şi să spui „da, eu sunt mândru că sunt român” e pueril. De ce ai fi tu mai mândru decât finlandezul? Nu ai ales să te naşti român, cel mai bine ar fi să faci să fie cât mai bine în România.Nu ai ales să te naşti român, cel mai bine ar fi să faci să fie cât mai bine în România. Dar că tu eşti mândru sau nu eşti mândru te priveşte, ăla de lângă tine o să te întrebe de ce eşti aşa de mândru că tu ai 1,70 m, eu am 1,80 m şi sunt mult mai mândru decât tine? Este o chestie comună, foarte frecventă. Oamenii simpli au religia, au această conştiinţă de a fi parte a unui popor, a unui anumit loc. E greu să le explici că e cam copilăresc şi idiot.”

În aceste sentinţe paradigmatice despre români, Norman Manea este cinic şi chiar „necinstit sufleteşte”. Sondajele sociologice făcute de români şi de străini scot mai degrabă în evidenţă faptul că românii nu îşi etalează „mândria de a fi român”. Poporul nostru lovit de istoria cruntă dintre plăcile tectonice ale imperiilor a devenit prea mioritic şi are din păcate o mare neîncredere în forţele sale şi o lipsă de stimă de sine, ce duce la autoflagelare. Românii nu trebuie certaţi că se bat cu pumnul în piept că sunt români, pentru că ei nu prea fac acest lucru. Naţionalismul lipseşte din spaţiul public şi instituţional al statului. Românii sunt cu mult mai puţin naţionalişti ca germanii, ruşii, francezii, evreii, italienii, danezii, ungurii, chinezii sau polonezii. Românii trebuie să fie încurajaţi de scriitori şi istorici să fie „mândrii că sunt români”, nu să li se pună din nou cenuşă în cap, după 40 de ani de comunism şi 24 de ani de corupţie instituţionalizată, cu binecuvântarea UE şi SUA. Românii trebuie să redevină naţionalişti, la fel ca în perioada interbelică, ca să iasă din disoluţia morală impusă de comunism şi structurile economice transnaţionale. România va ieşi din criza politică, economică şi morală când vom fi cu toţii „mândrii că suntem români”. Pe Norman Manea îl roade la suflet „mândria de a fi român” şi nu îl înţeleg. E uşor să urăşti România şi poporul român, dar aproape imposibil să iubeşti poporul în mijlocul căruia te-ai născut? Am şi eu o întrebare, nu retorică, pentru Norman Manea, dacă e „pueril şi cam idiot” să fi mândru de a fi român: dumneata eşti mându că eşti român?

Ionuţ Ţene