Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, atrage atentia Ministerului de Externe rus cu privire la declaratiile premierului roman, Victor Ponta, care a spus duminica seara ca ar fi putut decide in locul presedintelui ca Romania sa ridice avioanele de la sol pentru a intercepta aeronava demnitarului rus.

„Atrag atentia Ministerului rus de Externe asupra declaratiilor acestui politician. Premierul roman crede ca ar fi trebuit folosite interceptoarele in spatiul aerian pentru a forta aterizarea avionului lui Rogozin”, scrie Rogozin pe Twitter. Acesta posteaza si un link la declaratiile premierului Ponta.

Ponta, despre amenintarile lui Rogozin: Se puteau ridica avioanele, am fost eu comandantul suprem in locul lui Basescu.

Cu o zi inainte, premierul Victor Ponta a comentat declaratiile facute de Dmitri Rogozin la adresa Romaniei, precizand ca „avioanele romanesti s-ar fi putut ridica in aer”, iar el a actionat drept comandantul suprem al tarii. „Rogozin are un rol de a provoca, atat in Moldova, cat si in Romania. In mod normal, intr-o situatie de acest gen, ar fi trebuit sa avem o intalnire cu presedintele tarii, ca ii place sa i se spuna comandantul suprem.

Comandantul suprem se plimba cu Udrea prin Arad. Am gestionat la nivelul MAE si am gestionat exact asa cum trebuia sa procedam: respectand angajamentele pe care Romania le are. O persoana aflata pe lista neagra nu are voie sa tranziteze Romania, asa ca ii interzicem trecerea prin spatiul aerian”, a declarat Ponta, la Antena 3.

Premierul a subliniat ca nicio persoana aflata pe lista neagra nu va tranzita Romania, desi Dmitri Rogozin a ajuns in Transnistria prin Romania.

„Nici Rogozin, nici altcineva de pe lista neagra nu are ce sa intre sau sa iasa prin Romania si noi vom avea grija sa fie asa. Nu ne-a pus America, noi am vrut sa fim cu SUA. Am fost eu comandantul suprem. Ganditi-va ca lucrurile puteau degenera, puteam sa cerem avioanelor romanesti sa ia decizii, sa se ridice la sol. Desigur, eu voi hotari cand va fi cazul. Dar de ce mai avem presedinte? Le transmitem partenerilor nostri ca ma ocup eu, ca se pot baza pe noi cat presedintele se plimba prin tara”, a adaugat Ponta.

In ceea ce priveste reactia presedintelui Basescu, dupa ce acesta a declarat ca Rogozin „se imprietenise bine cu votca” inainte sa ameninte Romania, Ponta a apreciat ca „face declaratii ca la carciuma si e ultimul care se poate lua de problemele cu alcoolul ale cuiva, el insusi avand grave probleme”.

Vicepremierul rus a amenintat, in mai multe randuri, tara noastra, in urma faptului ca Romania a interzis avionului sau sa traverseze spatiul aerian romanesc.

NapocaNews