Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy propune reconfigurarea profundă a politicii europene a Franţei, subliniind că „mitul egalităţii de drepturi şi responsabilităţi între toate statele UE” trebuie să înceteze, conform unui editorial publicat în Le Point înaintea scrutinului europarlamentar.
Nicolas Sarkozy pledează pentru reformarea în profunzime a Uniunii Europene, „garantul unui model de civilizaţie”, vorbind de formarea „unei mari zone economice franco-germane”, potrivit editorialului apărut în publicaţiile Le Point şi Die Welt.
Declaraţiile lui Sarkozy intervin în contextul scrutinului europarlamentar, în care Uniunea pentru o Mişcare Populară riscă să fie depăşită în Franţa, potrivit sondajelor, de partidul ultranaţionalist Frontul Naţional.
De altfel, liderul de centru-dreapta vrea „suspendarea imediată” a actualului model Schengen şi crearea unui sistem de liberă circulaţie „Schengen II”, la care să adere statele UE care au adoptat aceeaşi politică în domeniul imigraţiei.
3 Responses to “Sarkozy: Mitul egalităţii de drepturi şi responsabilităţi între toate statele UE trebuie să înceteze”
primarul din carei,presedinte la udmr carei
http://vimeo.com/95674987
@Dacia: care i ??
Ai crampe la gambe sau la capul cel mic?
Căci ce are ovreul SZARközy cu „egalitatea”
franțuzească, yehoveasască, rumunească,
ce are pula lui circumcisă cu prefectul tău?
Ia-ti ierburi de cal-mare, halește mult fîn!
mda,aici Sarkozy vrea sa faca o distilarie europeana „CULTA”.Cu alte cuvinte prunele lui Orban in pivnitele lui Sarkozy.Sa nu uite ca si Atlantida s-a scufundat de atata cultura ca a dat pedinafara.Un alta aspect ar fi asociere cu Germania.Sa nu uite Sarkozy ca germanii muncesc si apreciaza munca.Francezii lui Sarkozy iubesc tihna si serbarile galante de Salon a la Moulin Rouge si sa se uite pe sub fuste.Dar daca Sarkozy se gandeste ca Europa se rezuma doar la Franta si Germania,poate chiar din start sa renunte la ideea de EU si sa-i lase pe rusii lui Putin sa se extinda.