Zilele acestea mă întreba cineva dacă mă duc la TIFF. I-am răspuns ferm că nu. Acest festival de film s-a transformat într-o banală manifestare publică doar de PR, fără nicio valoare artistică. Ba, mai mult, anul trecut la proiecţia de deschidere s-a rulat în aer liber în Piaţa Unirii un film aproape pornografic în centrul Clujului, de faţă cu minori. TIFF e doar o sugativă a banului public pentru a se promova agenda LGTB a Uniunii Europene? Şi anul acesta autorităţile locale sau judeţene s-au călcat pe bombeuri să dea din buzunarul clujenilor plătitori de taxe şi impozite pentru ca Giurgiu şi Chirilov să se dea în spectacol şi poate cu banii rămaşi să regizeze filme de valoare îndoielnică. Şi de parcă nu era de ajuns suma de bani primită, zilele trecute ministerul culturii a mai alocat din fondurile guvernamentale încă 3,1 milioane lei pentru o pastişă de festival, care îi exasperează deja pe clujeni, cu blocarea traficului rutier în oraş şi lipsa locurilor de parcare. La TIFF de multă vreme nu se mai face cultură, ci doar se cheltuie inutil şi subtil banul public, în timp ce clujenii nu-şi găsesc de lucru, tinerii emigrează, iar salarile sunt plafonate de circa patru ani de zile. Clujenii sărăcesc anual, numai Giurgiu şi Chirilov prosperă din taxele românilor.
Nu am înţeles de ce clujenii trebuie să contribuie din taxe şi impozite pentru susţinerea unui astfel de festival, în care se promovează pseudo-cultura şi, în general, filme artistice de calitate îndoielnică. Personal refuz să particip la acest eveniment de „spargere” a banului public pentru interese private cu iz de parfum cultural. În timp ce capii administrativi ai judeţului sunt arestaţi pentru corupţie şi gestionarea în sens privat a banului public, TIFF cheltuie sume colosale ca să se proiecteze şi filme în cinematografe cu plata biletului pentru spectatori. Adică, Giurgiu şi Chirilov câştigă de două ori: bani moca de la guvern şi adminsitraţia locală şi apoi din vânzarea biletelor? Văd că organizatorii TIFF fac mai mulţi bani decât preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu? Credeţi-mă că dacă TIFF s-ar muta la Bucureşti nu ar fi nicio pierdere pentru oraş din punct de vedere cultural, ba dimpotrivă s-ar putea construi un nou festival de film pliat pe artă sau să se încurajeze Comedy Cluj, mult mai bine indexat pe valoare şi pe expresia de nişă, mai apreciat de către clujeni. TIFF e deja un uriaş bolnav, urât şi bătrân cu picioare de lut…
Ionuţ Ţene
8 Responses to “TIFF 2014 doar o sugativă a banului public?”
Asa zic si eu… Daca tot e din banii mei festivalul, de ce sa dau bani si pe bilet? Tiff e de fapt o mare paranghelie platita de mine, dar la care nu apuc sa merg, ca sunt prea ocupat cu lucru (ca sa am ce cotiza la paranghelie)
Tiff e ca ce cefi cel cu cap de plastic
Un festival stupid cu filme proaste, ar trebui ignorat
rar cites napocanews. dle Ţene din articolul asta reiese ignoaranţă, autosuficenţă, intoleranţă şi o ‘claustrare intelectuală’. ce au parcările cu tiff-ul? sau aglomeraţia? in plus sunt sute de filme din care puteţi alege. chiar şi pentru copii. educatiff de ex. luaţi frumos un ghid cu filmele şi vedeţi ca sunt foarte bune (multe), vă mai descreţiţi fruntea plină de ură (şi intoleranţă) şi înţelegeţi ca Tiff-ul e cel mai bun produs cultural al oraşului ăsta în ultimii 20 de ani.
dar trăiţi într-o realitate paralelă iar ce nu înţelegeţi încercaţi să distrugeţi.
Cu emblema Clujului ( Vlad Tepes ) cool )))))))))))))
De acord cu Claus. Articolul acesta (scris ca de un elev de şcoală generală) emană îngustime de minte, frustrare şi invidie.
contrar unor zvonuri, observ cu dezamagire ca redactia napocanews nu e plecata in cruciada daco-ortodoxa si inca scriu „articole”. restul a fost spus de claus.
Bai tene, esti tot mai prost. Nici TIFF-ul nu te vrea…tu esti ‘sugativa’ inteligentei.
Haha, you funny.