Preşedintele României, Traian Băsecu, a declarat astăzi că România şi-a luat măsurile necesare pentru descurajarea confliectelor de la graniţele ţării, prin intermediul acţiunilor militare comune organizate în aceste zile alături de marina SUA şi cea a Franţei, dar şi împreună cu aviaţia Canadei şi Franţei. Totodată, şeful statului a menţionat că la baza militară de la Deveselu a fost sporit substanţial numărul militarilor americani.

Preşedintele a spus că Moscova minte atunci când spune că apără simpli civili, afirmând că civilii de rând nu au rachete să doboare elicoptere şi nici nu obişnuiesc să ia ostatici ori să preia prin forţă clădiri ale instituţiilor publice.

Traian Băsescu a precizat că dialogul telefonic purtat între SUA şi Moscova nu duce la o soluţionare a conflictului din Ucraina, fiind necesare negocieri între Kiev şi separatiştii proruşi, în special în contextul alegerilor prezidenţiale, care vor avea legitimitate doar pentru Vestul şi Centrul ţării.

În legătură cu afirmaţiile Moscovei, prin care se spune că armata României nu ar rezista mai mult de 30 de minute într-un rîzboi, preşedintele Băsescu a precizat că nu răspunde campaniilor propagandistice ale Rusiei.