Cartierul Mărăşti este cel mai căutat de cei care vor să-şi cumpere locuinţe la bloc.În topul celor mai căutate cartiere pe segmentul vânzărilor de apartamente, alcătuit de portalul imobiliare.ro, în Cluj-Napoca pe primul loc se află Mărăştiul. Pe un apartament cu două camere, de circa 50 de metri pătraţi, se cere 35.000 de euro.

Imobiliare.ro prezintă, pe baza căutărilor efectuate pe portal, un top al celor mai căutate cartiere pe segmentul vânzărilor de apartamente, atât în Bucureşti, cât şi în alte mari oraşe ale ţării. Analiza include o selecţie a câteva dintre cele mai accesibile oferte disponibile în aceste zone. În Capitală, spre exemplu, un apartament cu trei camere amplasat într-o vilă din zona Cişmigiu poate fi achiziţionat cu mai puţin de 50.000 de euro. În capitala Transilvaniei, cel mai popular în rândul cumpărătorilor de apartamente este cartierul Mărăşti.

O garsonieră de 22 de metri pătraţi, construită înainte de 1990, costă aici 16.500 de euro. Un apartament cu două camere nou-construit, cu o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi utili, are însă un preţ cerut de 35.000 de euro. Într-un bloc din 2010, o locuinţă cu trei camere, complet finisată, poate fi achiziţionată cu 39.000 de euro (pentru o suprafaţă de 63 de metri pătraţi).

Sursa: Adevarul