În sfârşit a trebuit să vină un român basarabean şi nu unul oarecare, ci Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, să refuze invitaţia de a participa la parada de la Moscova de 9 mai, cu motivaţia clară că „învinşii nu au ce căuta la parada Victoriei”. Spre deosebire de Mihai Ghimpu, Ex-Regele Mihai I s-a grăbit să accepte invitaţia de a fi alături de urmaşii politici ai lui Stalin în Piaţa Roşie, ca o recunoaştere a întoarcerii armelor pe la spate împotriva fostului aliat Germania. Este pentru prima oară când anul acesta, după 65 de ani, oficialităţile de la Bucureşti nu au mai organizat ceremonii festive în cinstea zilei de 9 mai. În ultimii ani, devenise stânjenitor pentru autorităţile statului român să mai „sărbătorească” la 9 mai, de fapt ocuparea României de către sovietici, cu tot cortegiul de violuri, crime şi jafuri şi instaurarea dictaturii criminale comuniste. În ultimii trei ani se comemora pe 9 mai numai Ziua Independenţei de la 1877, ignorându-se total în discursuri oficiale aşa-zisa Zi a Victoriei.

Actul de la 23 august 1944, deşi istoriografia românească a încercat să-l supraevalueze ca importanţă, nu a fost văzut de către Aliaţi decât ca un act de trădare oportunist a unui aliat. Dovada fiind faptul că Convenţia de Armistiţiu cu Puterile Aliate s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944 la Moscova, ca un simplu act de capitulare necondiţionată, după ce România fusese ocupată de către sovietici cu tot cortegiu de crime şi 180 mii de soldaţi români dezarmaţi şi luaţi prizonieri pe frontul din Moldova şi duşi în Siberia. Abia în 1946 soldaţii au fost eliberaţi de către sovietici. SUA, Anglia şi URSS ne-au considerat întotdeauna nişte învinşi, o ţară ce a pierdut războiul şi care a trebuit să plătim preţul alianţei cu Germania, prin participarea necondiţionată la războiul din vest până în Munţii Tatra, cu moartea a 160 mii de soldaţi români. Nu am fost niciodată consideraţi aliaţi de către ango-americani şi ruşi, iar la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 nu ni s-a considerat statutul de cobeligerant, ci de ţară învinsă în război, fapt ce a dus consfiinţirea pierderii Basarabiei şi Bucovinei de Nord în favoarea Rusiei. Pe de altă parte, Germania a privit actul de la 23 august 1944 ca o trădare, ca un pumnal înfipt pe la spate. Se ştie că în istorie marile puteri nu uită niciodată, indiferent de regim, trădarea şi o pedepsesc sub diverse forme şi peste zeci de ani. Germania nu a iertat şi nu a uitat nici după 1990 cine a trădat-o sau cine i-au creat probleme în Europa anilor 40. Iugoslavia a fost făcută ţăndări cu sprijinul Bonn-ului, iar Croaţia ajutată de Helmut Kohl să devină independentă în ciuda opunerii totale a lui Clinton. Cehoslovacia a fost dezmembrată prin finanţarea masivă a fostului guvern aliat de la Bratislava. Ungaria pentru fidelitatea arătată în răboi i se îndeplinesc de către Berlin toate mofturile economice şi politice legate de Transilvania. Acum a venit rândul Greciei să fie pedepsită cu aroganţă nemţească prin acordarea de împrumuturi cu gajarea unor insule şi a suveranităţii. România aflată în plină criză economică şi financiară a pierdut anul trecut circa 13 miliarde de dolari, care s-au scurs spre bănci germane sau controlate de bancheri germani, fapt ce a dus la criza de lichidităţi de acum. Poate nu întâmplător, cancelarul Angela Merkel i-a întors spatele lui Traian Băsescu la ultima întâlnire europeană pe pământ german.

La 9 mai 1945, România era o ţară ocupată de către trupe străine şi i se impunea manu militari un regim comunist, care a distrus elitele, economia, tradiţiile şi fiinţa spirituală a naţiunii, iar despăgubirile de război cerute de ruşi au fost colosale. Legenda că dacă nu era actul de la 23 august 1944, ruşii nu ne-ar fi permis retrocedarea Transilvaniei de Nord este chiar o legendă. Încă din 1943 Comisia Litvinov, în care a lucrat şi Walter Roman, hotărâse la insistenţele, paradoxal, ale lui Stalin ca Transilvania de Nord să fie retrocedată României.

Sincer la 9 mai, România nu are nici cel mai mic motiv să sărbătorească o victorie care nu i-a aparţinut. Da, preşedintele Mihai Ghimpu are dreptate la „parada victoriei învinşii nu au ce căuta…” Din ce în ce mai mult actul de la 23 august 1944 îmi pare o încercare personală a Regelui Mihai I de a-şi salva pielea în faţa tăvălugului inexpugnabil rusesc ce venea dinspre răsărit peste noi. Pentru asta, Stalin la răsplătit pe Mihai I cu cele mai înalte ordine militare ruseşti şi cu un exil liniştit şi prosper în Occident.

Ionuţ Ţene, 7 mai 2010

PS. Ca urmare a acestui editorial publicat pe NapocaNews.ro, la Cluj-Napoca, prefectura, consiliul judeţean şi primăria nu au mai sărbătorit din 9 mai 2011 această zi ca Ziua Victoriei, ci doar ca Ziua Independenţei României