Consumul a crescut doar cu 4,5% în aprilie faţă de perioada similară a anului trecut după ce introducerea accizei suplimentare a lovit vânzările de carburanţi. În martie avansul era de aproape trei ori mai mare.

Astfel după un avans record de 17,4% în luna martie, vânzările de carburanţi au scăzut cu peste 6% în aprilie. Transportatorii au explicat că şi-au alimentat rezervoarele şi şi-au făcut stocuri în martie, pentru a evita cât mai mult acciza introdusă de la 1 aprilie.

Avansul consumului a fost susţinut astfel în aprilie de vânzările de alimente şi produse nealimentare care au crescut în serie brută cu 10,6% şi respectiv 9,2%.

„Începutul lui 2014 indică, pentru noi, revenirea optimismului în consum şi reluarea unor creşteri care, chiar dacă nu mai sunt la fel de spectaculoase ca în trecut, se bazează pe nevoi reale şi conduc la crearea unor trenduri pozitive sustenabile“, spune Dragoş Sîrbu, CEO al Flanco Retail.

Optimismul s-a extins şi în sectorul auto, companiile investind în extinderea flotelor auto. „Creşterea economică anunţată se simte în acest an şi în piaţa de leasing operaţional. Prin natura companiei, noi ne întâlnim cu executivi din diverse domenii şi vedem un optimism puternic în piaţă“, spune şi Dan Boiangiu, directorul general al companiei de leasing operaţional Arval Ro­mânia.

Deşi cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul – cel mai important indicator pentru consum – s-a menţinut pe plus pe primele patru luni ale anului, avansând cu aproape 8%, încasările din TVA au crescut cu doar 2,7%.

Încasările din TVA ar trebui să reflecte evoluţia consumului, însă acest lucru nu s-a întâmplat în ultimele luni. TVA este a doua resursă pentru bugetul consolidat, după contribuţiile sociale.

Continuarea pe ZFCorporate