Dupǎ studii şi cǎrţi savante dedicate ştiinţelor agricole şi veterinare, dintre care trei au fost distinse la nivel academic – Premiul “Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române (Stresul – adaptare şi patologie, 1993), Premiul “Paul Riegler” al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (Oncologie comparatǎ, 2004) şi din nou Premiul Academiei Române (Comparative Oncology, 2007 – în colaborare cu Cornel Cǎtoi, cartea fiind preluatǎ on-line de National Center for Biotechnology Information, SUA) –, profesorul Alecsandru Ioan Baba, de la USAMV, face al doilea pas în lumea literaturii, primul constituindu-l volumul memorialistic Cioburi din oglinda vieţii (2011).

Este vorba de romanul biografic (şi autobiografic în bunǎ parte) Anuca (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2014), în care regǎsim romanul formǎrii unei conştiinţe (Anuca), aceasta fiind deopotrivǎ martorul atent al unei istorii tulburǎtoare şi violente, cum a fost perioada postbelicǎ, în care s-a instalat comunismul, dar şi un om care trebuie sǎ depunǎ mǎrturie, pentru generaţiile viitoare, despre lumea în care a trǎit şi despre oamenii pe care i-a cunsocut (“Sǎ ştii, Anuca-Moşului, cǎ poveştile despre moţi sunt adevǎrate şi tu sǎ le spui pruncilor şi nepoţilor tǎi! […] Tu va trebui sǎ spui la rândul tǎu şi altora, copiilor tǎi, ce au suferit moţii dupǎ ce au fost ocupaţi şi oprimaţi de comuniştii români”).

Anuca provenea din familia lui Baciu Toderea Cucului şi a Mǎriei, moţi dintr-un sat numit Valea Cucului, din Munţii Apuseni, care îşi câştigau traiul umblând prin ţarǎ cu ciubere şi scândurǎ, pe care le vindeau în schimbul bucateor pentru iarnǎ, universul aspru al acestor oameni amintind de lumea prozei lui Ion Agârbiceanu (la care trimite şi folosirea unui mare numǎr de regionalisme – alduit, dǎrab, glajǎ, a se duriga, straiţǎ, ulcicǎ etc.). Anuca are parte de o copilǎrie mai puţin idilicǎ, una care o maturizeazǎ rapid, încât ea “nu suporta rǎsfǎţul, îi plǎceau mai cu seamǎ treburile prin ocol şi în poiatǎ”. Autorul urmǎreşte firul întregii sale vieţi, de la anii de şcoalǎ primarǎ, continuând cu studiile pedagogice şi cele de filologie, devenind profesoarǎ la Huedin, apoi la Cluj, mândrǎ ca a studiat la Universitatea clujeanǎ, unde “sunt cei mai buni profesori, oameni de ştiinţǎ, este palatul oamenilor deştepţi”.

O parte reuşită a cărţii este, neîndoielnic, imaginea convingǎtoare pe care ne-o oferă despre cotidianul lumii româneşti postbelice, cu ameninţările la care cei mai mulţi oameni se vedeau expuşi, mai ales din cauza instalǎrii regimului comunist, când “ruşii şi comuniştii duceau ţara în prǎpastie, urma sǎ se ia pǎmânturile şi pǎdurile, oamenii învǎţaţi şi pe cei care nu erau de acord cu ei, povesteau sǎtenii cǎ peste noapte dispǎreau familii întregi, îi încǎrcau în camioane, apoi în trenuri, numai cu ce aveau pe ei şi îi duceau la muncǎ, în temniţe, unde nu ştia nimeni de ei”. În acelaşi timp, ei aflǎ cǎ “americanii, în care ne puseserǎm atâtea speranţe, ne-au lǎst în seama ruşilor, cǎ de fapt toatǎ conducerea ţǎrii este formatǎ din strǎini, comunişti ruşi, evrei şi unguri, care nu iubeaua ţara şi nici pe români”. Practic, niciunul din evenimentele care au zguduit lumea româneascǎ postbelicǎ nu este uitat: mişcările studenţeşti din Clujul anului 1946, apărute ca o reacţie românească la provocările forţelor iredentiste maghiare, revenirea Ardealuluii de nord-vest la România, spolierea ţǎrii de cǎtre ruşi, prin exploatarea minelor de cǎrbune, de aur şi de uraniu, rezistenţa din Munţii Apuseni şi din Munţii Fǎgǎraşului, colectivizarea forţatǎ, deportǎrile în Bǎrǎgan şi la Canal („o lucrare în care singura ţintǎ era sǎ-i omoare pe intelectuali, pe politicienii sau pe orice român care nu era de acord cu nelegiuirile comuniştilor”), interzicerea Bisericii Greco-Catolice, naţionalizarea, reforma învǎţamântului, apariţia Securitǎţii şi a sistemului de supraveghere, rememorǎrile mergând pânǎ la Revoluţia din decembrie 1989. Alǎturi de personaje reale (Ion Iliescu, Doina Cornea, George Şerban) apar o sumedenie de personaje imaginare, care dau culoare naraţiunii, între care se disting Anuca însǎşi, soţul ei, Koni, fiul lor, Horea, Tata-Moşu şi mulţi alţii. De reţinut sunt portretele caricaturale ale activiştlor de partid sau ale susţinǎtorilor noului regim (prim-secretarii de partid, directori de şcoli, miliţianul Gheorghiţǎ, poreclit Bǎtǎcui, Cuţa-activista). Este o lumea care contrasteazǎ cu paradisul din Valea Cucului, “unde totul era adevǎr şi libertate”.

Ceea ce mi se pare interesant în cartea de faţǎ este cǎ acestei lumi, invadatǎ de agresiunile istoriei şi ale existenţei în general (moartea, bolile etc.), i se contrapune o altǎ lume, una idilicǎ, paradisiacǎ, în care “armonia dintre om şi naturǎ era de când lumea, creaţia a fost prin şi pentru armonie; cei doi (Anuca şi bunicul ei) se simţeau parte a veşniciei, fiecare început era şi continuarea”. Lirismul descrierilor de naturǎ, rememorarea vremurilor ancestrale (legendele despre Marele Preot, slujitorul zeului Zamolxis), peisajele mirifice ale Pǎdurii de Paltin sau ale Lacului Verde, relaţiile de tandreţe dintre om şi lumea înconjurǎtoare (plante, animale, pǎsǎri) ne amintesc de lumea operei lui Sadoveanu. Iatǎ un exemplu: “Un vântuleţ ca o boare mângâie pǎdurea, în tremurul lacului luceşte lumina lunii, corul codrului se dezmorţeşte, vietǎţile ofteazǎ a trezire, natura pregǎteşte minunea. Deodatǎ, pe lacul luminat, apar naiadele, zânele apelor, cele ce binecuvânteazǎ izvoarele şi apele, oferind viaţǎ, plutesc deasupra Lacului Verde într-un balet îngeresc. Smocuri de stele se risipesc pe luciul apei, ţǎndǎri de luminǎ izbucnesc din vârful picioarelor la fiecare poantǎ a zânelor. Corul pǎsǎrilor pǎdurii imprimǎ ritmul, iar şuieratul crengilor mângâiate de vântuleţ acompaniazǎ soliştii ce se înterc în vocalize.” (p. 143).

Din Postafţa cǎrţii aflǎm cǎ autorul nu-şi asumǎ veleitǎţi literare (pe care le are, indiscutabil!), ci cǎ a dorit doar sǎ ne ofere “crâmpeie de viaţǎ”, spunând, ca într-o profesiune de credinţǎ: “Am scris aceastǎ carte având creionul – daltǎ, sufletul – ciocan şi foaia albǎ – lespede de granit. Cu dificultate am încrustat litere şi cuvinte, cu trudǎ am încercat idei şi sentimente, din care se preling picǎturi de adevǎr, stropi de viaţǎ dulci ca mierea sau amari ca fierea, raze de luminǎ din suflete neprihǎnite sau coşmaruri rǎbufnite din fiinţe fǎrǎ credinţǎ!/ Cititorule, dacǎ într-o frazǎ te vei regǎsi sau câteva cuvinte le vei recunoaşte, voi fi mulţumit, strǎdania mea nu a fost în van!”.

Ilie Rad

P.S. Vineri, 13 iunie , începând cu ora 14,00, în Foaierul Casei Universitarilor (str. E. de Martonne, nr. 1), prof. univ. dr. Alecsandru Ioan Baba îşi va lansa romanul biografic Anuca (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2014). Cartea va fi prezentatǎ de acad. Ioan-Aurel Pop, Florina Ilis şi Ilie Rad.