Directorul medical al Institutului Inimii din Cluj, Radu Căpâlneanu, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, întrucât el deţine, din 2007, simultan, două funcţii de conducere în cadrul Institutului şi pe cea de administrator la două firme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Agenţia Naţională de Integritate, ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Radu Căpâlneanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă Coronariană şi Cardiologie Intervenţională din cadrul Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Clinica de Cardiologie, şi director medical al institutului, întrucât, începând din 22 octombrie 2007, exercită, simultan cu aceste funcţii, şi pe cea de administrator la două societăţi comerciale.

Astfel, Căpâlneanu „a încălcat dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora «funcţia de director medical, respectiv şef de secţie, este incompatibilă cu […] exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”, se arată în comunicatul ANI.

Potrivit sursei citate, Radu Căpâlneanu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

De altfel, Căpâlneanu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.Contactat de corespondentul MEDIAFAX, profesorul Radu Căpâlneanu a declarat că va contesta în instanţă decizia ANI.

„În urmă cu aproximativ o lună, eu le-am trimis celor de la ANI punctul meu de vedere, prin intermediul căruia am demontat acuzaţia. Se pare că nu au ţinut cont de el, nici eu nu renunţ la el şi, după ce îmi vor aduce la cunoştinţă decizia, pentru că eu am aflat din presă de această decizie, voi merge în instanţă să o contest”, a spus Radu Căpâlneanu.

Radu Căpâlneanu este fostul manager al Institutului Inimii din Cluj, iar în prezent deţine funcţiile de director medical al unităţii spitaliceşti şi şef al Secţiei de Terapie Intensivă în cadrul Institutului.

Sursa: Mediafax