Guvernul chinez oferă studenţilor din Cluj burse ca să înveţe limba chineză în universităţile din provincia Shandong, în baza unui memorandum de colaborare, care s-a semnat, marţi, între reprezentanţii universităţilor de stat clujene şi o delegaţie chineză. Directorul Departamentului de Educaţie din Shandong, Zuo Min, a declarat, în cadrul întâlnirii de marţi, de la Prefectura Cluj, că aceste burse se acordă pentru a exista un schimb de exeprienţă între studenţii clujeni şi cei chinezi.

„Ne dorim să existe colaborări cât mai multe între noi şi universităţile din România, mai ales că la nivel economic colaborăm încă din 2012. Chiar azi dimineaţă (marţi – n.r.) am vizitat Universitatea Politehnică şi suntem încrezători în viitoarele noastre colaborări. Este nevoie de timp până când studenţii noştri vor afla despre Cluj, însă acesta este scopul acestui memorandum pe care l-am semnat. Îi încurajăm pe studenţii clujeni să vină să studieze la noi, la fel cum ne dorim ca şi studenţii noştri să vină la Cluj”, a declarat Zuo Min, directorul Departamentului de Educaţie din Provincia chineză Shandong.

Potrivit prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, cel mai probabil, primii studenţi vor pleca în China în baza acestor burse, începând cu anul universitar 2014 – 2015.

„Colaborarea noastră academică cu provincia Shandong a început încă din 2012 şi ne-am dorit să aibă loc această întâlnire cu reprezentanţii universităţilor din Cluj, tocmai pentru că schimburile academice şi cele culturale se derulează mai repede decât cele economice, iar astăzi s-a făcut schimb de contacte, iar relaţiile se vor dezvolta mai uşor. Sunt convins că în anii următori vor avea loc şi acele schimburi între studenţii din univeristăţile din China şi cele din Cluj”, a declarat Vuşcan.

La semnarea memorandumului în baza căruia vor fi acordate burse pentru studenţii clujeni au participat reprezentanţii Departamentului de Educaţie din provincia Shandong şi reprezentanţii tuturor universităţilor de stat din Cluj-Napoca.

Sursa: Mediafax