Din puţinele izvoare scrise care se referă la acest subiect reiese că nu se fereau foarte tare de apă şi săpun. Pe la 1500 şi puţin, voievodul Radu cel Mare îl trimitea la Braşov pe boierul Oancea să-i cumpere săpun în valoare de 35 de florini (aproximativ 280 grame de aur) – o cantitate zdravănă, iar cu săpunul nu prea ai ce face altceva decât să te speli sau să speli hainele.

În aceeaşi perioadă, principele Mircea, fiul domnitorului Mihnea cel Rău, îşi trecea în catastiful de cheltuieli de la Braşov achiziţionarea de săpun, dar şi achitarea unor servicii ce ţin de igiena personală: „pentru spălat” sună o însemnare, deşi nu e clar ce anume; în altă loc notează că a trimis perne la spălat sau cămăşi. Principele Mircea şi-a cumpărat şi „un ibric pentru spălat”, dar şi „verigi pentru ieşitoare” – iar nu e foarte limpede despre ce a fost vorba, în orice caz, avea de-a face cu groapa din fundul curţii.

Ar trebui cumva sistematizate descoperirile arheologice de conducte şi săli de baie, care nu sunt chiar puţine şi puse laolaltă cu relatările scrise despre obiceiurile de igienă ale românilor din evul mediu. S-ar mai împrăştia impresia falsă că medievalii erau nişte nespălaţi plini de râie pe care ţopăiau păduchii.

George Damian