Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea următoarelor restricţii de circulaţie pentru perioada 27 iunie – 1 iulie 2014, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului „Rocking The City” şi a concertului susţinut de Billy Idol:

– închiderea parcării cu barieră din Piaţa Unirii de vineri, de 27 iunie 2014, ora 22.00 până marţi, 1 iulie 2014, ora 06.00
– închiderea circulaţiei rutiere pe latura de vest a Pieţei Unirii de vineri, 27 iunie 2014, ora 21.00 până marţi, 1 iulie 2014, ora 06.00
– restricţionarea primei benzi de circulaţie de lângă platoul pietonal al Pieţei Unirii în ziua de luni, 30 iunie, între orele 06.00 – 23.00
– închiderea circulaţiei rutiere pe următoarele străzi: Napoca, Piaţa Unirii, Bd. Eroilor, Universităţii în ziua de luni, 30 iunie 2014, între orele 17.00 -23.00.

Facem un apel cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonă să dea dovadă de înţelegere în perioada menţionată şi să se conformeze reglementărilor de circulaţie.

NapocaNews