Companiile şi populaţia aveau la sfârşitul lunii aprilie rate neplătite la timp în contul creditelor contractate de la bănci de echivalentul a 33,4 miliarde de lei (7,5 mld. euro), cu 8% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de BNR.

Faţă de luna martie, sumele întârziate la plată au consemnat o creştere de 0,3% sau echivalentul a 100 milioane de lei. Practic, inclusiv ritmul anual de creştere s-a redus de la 9% în martie şi de la peste 10% în lunile anterioare.

Ponderea restanţelor s-a menţinut la 15,2%, similar cu nivelul din martie. Faţă de aprilie 2013, creşterea este de circa un punct procentual. Cel mai mare volum de restanţe este consemnat pe segmentul creditelor în valută şi ajunge la echivalentul a aproape 20 mld. lei (4,5 mld. euro). Sumele întârziate la plată în cazul creditelor în lei cumulează 13,5 mld. lei. Cre­ditele în valută ocupă însă două treimi din portofoliul total de credite al băncilor, de 220 mld. lei la sfârşitul lunii aprilie.

Creditele în lei, în cea mai mare parte finanţări de consum fără garanţii, le-au dat cele mai mari dureri de cap bancherilor la începutul crizei, dar ulterior restanţele în valută au accelerat. Unele calcule arată că bancherii închid lunar circa 2.000 de conturi de credite ipotecare în valută.

Luna martie marcase o scădere a volumului restanţelor pe segmentul de retail, dar la nivel agregat probleme cu întârzierile la plată continuă să preseze portofoliile bancherilor în condiţiile în care spectrul falimentului şi insolvenţelor în sectorul firmelor mici şi mijlocii nu a dispărut complet.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.06.2014