În organizarea Editurii “Ecou Transilvan “ a avut loc joi, 12 iunie, a.c. , la Biblioteca din localitatea Floreşti, bibliotecară Adina Popa, întâlnirea micilor cititori cu scriitoarea Titina Nica Ţene. Cu această ocazie a fost lansată cartea “Întâmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică “. Au participat elevii claselor I-A, a IV-B şi a IV-C, conduse de învăţătoarele Aşchilean Maria Dorina, Rotunjan Daniela şi Pintiuţă Călina, de la Şcoala Generală din localitate.

Despre carte au vorbit prof.Antonia Bodea şi editoarea Nadia Fărcaş-Baciu.

Autoarea a citit din povestirile publicate şi despre personajele acestora, care nu sunt altele decât nepoatele sale, întreţinându-se cu micii cititori, răspunzând la întrebările acestora, curioşi să cunoască modul şi felul scriierii unei cărţi. În închiere Titina Nica Ţene a citit câteva poezii din cartea sa “Anotimpul jocului “, după care a dat numeroase autografe pe cărţile sale.

Prof. Maria Cristea